Stela Popescu, victima unui atentat?
M-a sunat, zilele trecute, Marina Almășan, cu care am colaborat mult la emisiunea ei, o premieră televizistică atunci, ”Ceaiul de la ora cinci”. M-a invitat, ca scriitor, să dezbatem o tragedie – moartea, care a lăsat în urmă nu doar regrete, ci și semne de întrebare, a actriței de revistă Stela Popescu, un om al scenei extrem de popular și îndrăgit. Am spus că voi veni la București, cu toate că subiectul nu mi-e la îndemână și nu m-am numărat în cercul de prieteni ai actriței. Oricum, emisiunea va ieși din calapodul optimist al celor realizate de Marina, mereu îndrăgostită de zâmbet și chiar m-am mirat că s-a vârât în tema unei tragedii. Moartea e mereu tragică, iar de regrete atârnă, de astă dată, suspiciuni. De ce n-au observat cei din preajmă nimic nelalocul lui, de ce nimeni – oameni cu experiențe de viață multiple – n-au chemat un doctor? Noi postasem cu o săptămână mai devreme o știre despre infarctul cerebral, vizibil cu câteva ore înainte, ceea ce face ca bolnavul, dus în timp util la doctor, să poată fi salvat. Materialul a fost citit de un număr rezonabil de vizitatori ai paginii AMPress, care s-au înzecit după moartea Stelei. Ieri, colegii mei au difuzat opinia prof. dr. Monica Pop care a stârnit un taifun. Doamna vorbea de atragerea în cursă a actriței, păcălită printr-o însușire ilegală de personalitate juridică a organizatorilor.”Aflu că, de fapt, doamna Stela Popescu nu a fost la Gala Femeilor de Succes, ci a fost dezinformată și atrasă la o „copie” !” Uau!!! Chiar așa? Adică ăia de au chemat-o nu erau ceea ce păreau a fi. Mai mult, ”au atras-o”! Sună ca un atentat preparat în laboratoarele Mafiei. Au vrut s-o omoare? De ce și pentru ce, doamnă oftalmolog, fiindcă nu pare în totul logic? Doctorița primește, recompensă pentru postarea ei avântată, de la un buchet consistent de înjurături la, să le zicem, laude. E înjurată că actrița nu e lăsată să-și odihnească somnul de veci și e lăudată pentru curajul de a nu lăsa un caz nedezlegat. Lămurind lucrurile, poate că alții care vor trece, sub privirile celor din preajmă, printr-un accident vascular cerebral, vor putea fi salvați.
Aștept cu interes emisiunea care poate fi un prilej de a mai ridica ceața de pe un eveniment tragic în spatele căruia au rămas interogații. Nu ca-n filmele polițiste, ci ca în viața aducătoare de moarte. Se poate muri și din neatenție. A ta sau a celor de lângă tine. Ori, cine știe, mai sunt și alte variante pe care miopia noastră socială – din acest motiv a intrat în discuție și un doctor de ochi! – nu le distinge.
(Lucian Avramescu, 3 decembrie 2017, Sângeru)