AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Alarmă! Tudose, pe fărașul lui Dragnea, sau invers?

Am asistat, parțial recunosc, la o dezbatere televizată în care funcționau vocal, cu opinii ferme și doi foști colegi de redacție de pe vremuri, Nistorescu și Cristoiu, primul, capitalist prin acțiunile postdecembriste, al doilea, ”comunist”, cum se autoporeclește, cu toate că nu-l prea cred. Oricum, sunt doi din puținii care recunosc că au scris și înainte de 89, spre deosebire de alți confrați de generație, născuți virgini ziaristic, cum constat adesea, cu pixul umed ca un prunc ieșit din burta inspirației taman în câmpiile însorite ale libertății. Nu ne-am prea văzut în anii democrației, când ”originale”, când excesive sau deloc. Cu Nistorescu, da. A fost și pe la Sângeru. Eu am fost la niște festivități de premiere ale ”Cotidianului” pe care-l stăpânește și conduce, iar cu familia, la el acasă, în mahalaua împădurită a Otopenilor, unde am mâncat împreună un pepene. De când l-a medaliat pe Tăriceanu, ca politicianul exemplar al anului și mileniului, n-am mai mers, cu toate că m-a invitat. Treaba lui! Pe Cristoiu nu-l citesc, fiindcă mă enervează politichia lui de doi bani adesea, cred că din clipa în care-l făcea erou național pe Băsescu, de mână cu Elena Udrea, de care părea îndrăgostit ca o chiftea de scobitoare. Mă rog. Subiectul dezbaterii lor era Iohannis pe care nu-l suportă amândoi, cu motive care pot fi îndreptățite. Eu nu l-am pișcat decât vag pe cel din Deal, dar am o vorbire despre domnia sa care sigur n-o să-i meargă la casa sufletului.
Ce fac acum? Mă înscriu și eu în dezbaterea care arată o anume îngrijorare legată de trădările lui Tudose și de soarta lui. Adică premierul pesedist, pus de Dragnea după ce l-a dat afară, în râsul întregului mapamond, pe Grindeanu, prin automoțiune de cenzură, n-ar mai fi atât de atașat de binefăcătorul și stăpânul lui. Grindeanu era ”mic copil” pe lângă Tudose, grăia oracolul din Găgești,  fostul meu coleg. Adică ăsta ar sta mai mult pe lângă mantaua sasului și i se arată lui în bobi și-n zațul de cafea, că ar fi la drum de seară, omorâri ca-n Miorița. Ce n-au reușit procurorii reuniți ai UE (OLAF) și ai Codruței (DNA) vor reuși cei doi, ungurean și vrâncean, omorându-l pe cel teleormănean, care are oi mai multe și insule la Dunăre, obținute, ce-i nasol, nu prin hărnicie, ci prin vicleșuguri. Trădarea este, pentru luminățiile lor ziaristice, evidentă, iar Tudose, încurajat de un șpriț lung, îi va sări în cârcă. Ce-i de făcut pentru salvarea ciobanului cu mustață? Păi să pună Dragnea, că tot are un parlament la dispoziție, cu care poate roti și astrele pe cer, de-o moțiune. Majoritatea va vota și cu asta basta. Strada strigă aiurea ”Jos Dragnea!”. Va fi ”Jos Tudose!”, dărâmat de un parlament strâns unit în cuget și simțiri, monocolor, se zice, și disciplinat ca turma, cu toate că eu am vreo doi prieteni care nu-s așa.
Îl știu nițel pe Tudose. Am împărțit cu tătâne-său, om cumsecade, celula de spital de la Fundeni. vreo trei zile, internați amândoi pentru analize pe cord. Eu trecusem, cu niște ani în urmă, printr-un infarct, iar Tudose-tatăl avea, din câte îmi amintesc, ceva cu o valvă. Trag nădejde că nu s-a prăpădit, fiindcă profesorul Apetrei comitea instinctiv o ridicare de sprâncene când îi vedea rezultatele, gest care nu anunța nimic bun. Mihai, parlamentar, fiu-său, venea zilnic să-l vadă și ne întrețineam la o vorbă. Părea sincer îngrijorat de viața bătrânului și asta mi-a plăcut, fiindcă erau destui bolnavi pe care nu-i vizita nimeni, doar moartea într-un târziu. Nu ne-am mai văzut. Cu ăl tânăr, cam scorojit și el acum de frecat menta prin Parlament, m-am văzut accidental la Brăila când prezentam o carte cititorilor mei de la Dunăre. Văzându-l premier, n-am tresărit cu toate că nu mi-l imaginam, convins că nu se înhamă la o muncă anevoioasă și riscantă, la care se adaugă vasalitatea față de Dragnea, calitate pe care dacă n-o ai, nu exiști. E cam bășcălios în replici, dar asta place multor români. E, câteodată, ”pe poantă”, ceea ce indică o istețime de Brăila, cu personaje ca-n Panait Istrati, în care furii coexistau cu povestitorii. E el gata să-l jefuiască de aură pe Dragnea? – cum se îngrijorează Jak Cristoiu. Se dă el prins de sirena Iohannis, îndrăgostit de dunga nădragilor sibianului? Nu cred, cu toate că PSD-ul Dragnea se confruntă nu cu șoseaua ”mitingistă”, ci mai mult cu ciomăgeala internă, pe grupuri, unele vânjoase și unse cu toate alifiile. O fi aflat și Tudose ce au aflat procurorii europeni sau americani și, ca orice român imparțial, se dă cu învingătorul? Nu uit textul dintr-o arhivă, cu Brâncoveanu care stătea cu oastea pe dealul de lângă Urlați, iar pe câmpie, jos, spre Albești, se băteau rușii cu turcii. Boierii, unii, îl îndemnau să se dea cu rușii, că-s creștini ca noi. Alții îl povățuiau să intre repede lângă otomani, dar domnitorul îi calma, privind spre ce parte se arată sorții victoriei și îndemnându-i să aibă răbdare.
Cum e la noi în politică? De la mine, din Sângeru, trecând peste Urlați, nu se prea vede limpede. Dacă aveți nelămuriri, întrebați-i pe Nistorescu și Cristoiu, fiindcă ei știu cu certitudine ce și cum. E o emisune pe TVR 1 în care ziariștii sunt mai deștepți ca realitatea. Cele bune!

(Lucian Avramescu, Sângeru, 2 decembrie 2017)

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!