Sute de turişti români, blocaţi pe o insulă din Grecia, în plin incendiu

1.500 de turişti, între care  sute de români, se află blocaţi pe insula Samothraki, din nordul Greciei, după ce feriboturile care asigurau transportul pe continent s-au stricat. Situaţia e dramatică, deoarece pe insulă au izbucnit incendii de vegetaţie, care iau amploare. insulă 1Oamenii se plâng că au rămas fără bani, fără mâncare şi că dorm pe unde apucă. O nouă navă ar urma să vină abia miercuri, scrie presa elenă.

Turiştii –  români, bulgari, sârbi şi francezi – vor să părăsească insula, dar n-au cum. Şi-au lăsat maşinile în port, ca să aibă şanse mai mari să se urce pe primul feribot care va veni, şi dorm pe unde apucă. Unii şi-au întins corturile, alţii au găsit cazare la suprapreţ, scrie digi24.ro.