Tăriceanu, scrisoare către Iohannis
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, îi cere, într-o scrisoare, președintelui Klaus Iohannis să-l revoce din funcție pe procurorul general Augustin Lazăr.
”Vă scriu pentru a-mi exprima revolta în fața unei situații de o gravitate extremă care răzbate din mass-media ultimelor zile și despre care nu ați binevoit să aveți până acum vreo reacție. Este vorba despre dezvăluirile terifiante potrivit cărora procurorul general al României, persoană care ar trebui să fie un model de etică și de conduită pentru magistrații acestei țări, s-ar fi numărat printre personajele de tristă amintire care făceau jocurile murdare ale fostului regim comunist.
(…)
Vă cer, astăzi, dle. președinte, să vă intrați în rolul constituțional de garant al democrației și să semnați urgent decretul de revocare din funcție a procurorului general, o solicitare care, independent de faptele sus menționate, care nu fac decât să agraveze lucrurile, v-a fost deja transmisă de ministrul justiției.
Aveți astăzi ocazia să dovediți că independența justiției pe care o clamați în fiecare zi nu este doar un slogan electoral, ci un principiu în care credeți cu adevărat”, se arată în scrisoarea transmisă de Tăriceanu.
AMPress
Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]





