Tătaru: Urmează două săptâmâni care pot decide tot, inclusiv starea de urgență. Trecem printr-un moment dificil
„Nu suntem în această situație, eu totuși sper că nu trebuie să ne transformăm într-un stat polițienesc. Dar populația trebuie să înțeleagă că trecem printr-un moment dificil. În următoarele două săptămâni cam așa va fi.
Am avut o perioadă de vid legislativ în care conaționali ai noștri au refuzat internarea, izolarea, iar până când cei care în acest moment, fiind pozitivi, nu își consumă boala și o vor transmite în continuare, vom avea o creștere. Dacă vom reuși să impunem, conform legii, internarea, izolarea, tratarea celor care sunt în spitale, atunci putem limita această transmitere. În condițiile în care vom respecta regulile. Altfel, aceste două săptămâni se pot prelungi”, a spus ministrul.
„Când vine de la influenceri sau oameni politici – care în acest moment au început să tacă sau să acționeze tocmai invers – a făcut ca la nivelul populației să avem o degringoladă, o neîncredere. În acest moment, a reapărut teama. Și a reapărut teama și în contestatari. Nu-i rugăm neapărat să ne ajute, dar să se liniștească, restul vom face noi.
Cel mai grav scenariu este atunci când vom avea un număr crescând de cazuri de la o zi la alta, ce va sufoca sistemul medical, în mod special terapiile intensive, cele care necesită suportul ventilator. Pragul roșu ar fi să avem 2.000 de cazuri în terapie intensivă. – ceea ce nu văd previzibil în acest moment”, e de părere Nelu Tătaru, medic de profesie.
Vineri, Grupul de Comunicare Strategică a transmis iar un număr record de îmbolnăviri și nici decesele nu s-au împuținat, dimpotrivă. Ultima raportare e de 1.119 de noi îmbolnăviri și 24 decese!
Mai multe date găsiți în raportul de la orele 13.00.
Aurelia Apostol, AMPress