AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Teodor Brateş, principalul crainic din timpul Revoluției, urmărit penal

Teodor Brateş, principalul crainic al Televiziunii Române din zilele Revoluţiei din Decembrie 1989, este urmărit penal în dosarul Revoluţiei. Miercuri dimineaţă, procurorii Parchetului General l-au înștiințat că este acuzat de infracţiuni contra umanităţii.
De asemenea, anchetatatorii susțin că a prezentat inclusiv ştiri false.
„Suspectul Brateș Teodor – adjunct al redactorului șef al Redacției ”Actualități” din TVR – a fost principalul factor de diseminare a știrilor false, cu caracter diversionist, în acest fel contribuind într-o foarte mare măsură la instalarea psihozei teroriste ce a afectat profund întreaga populației a României (militari și civili). Mesajele televizate ale suspectului s-au referit la atacuri teroriste asupra obiectivelor militare și civile, apă otrăvită, clădiri minate, diverse conduite abominabile ale așa zișilor teroriști, atacuri cu elicoptere, desanturi aeriene, coloane de blindate în deplasare etc. Repetarea acestui gen de dezinformare a făcut ca psihoza teroristă să atingă cote paroxistice și astfel să constituie principala cauză a numeroaselor pierderi de vieți omenești, vătămări și distrugeri petrecute în timpul evenimentelor revoluționare, se arată în comunicatul Parchetului General.

D.Dumitru, AMPress

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!