Tudorel Toader către Augustin Lazăr: Vă place funcţia de general

Tudorel Toader a prezentat, luni, în cadrul Secţiei pentru procurori a CSM, motivele pentru care solicită revocarea din funcţie a procurorului general Augustin Lazăr.

Ministrul Justiţiei i-a spus procurorului general că, în momentele cheie, a fost plecat în străinătate şi l-a acuzat că ”pune piedici” funcţionării Secţiei de investigare a magistraţilor, înfiinţată recent în cadrul Parchetului General.

„Procurorul general, în momente cheie, importante, a fost ba în China, ba în Africa de Sud, ba în altă parte. Vă provoc să vă dovedesc faptul că vă place funcţia de general şi e firesc probabil, dar în acelaşi timp aţi delegat foarte multe atribuţii de serviciu. Le-aţi delegat fără să le exercitaţi. Aţi spus că aveţi un adjunct care se ocupă. În planificarea activităţii dumneavoastră nu este trecută şi aprobarea pe mandatele de siguranţă naţională, din care nu ştiu dacă aţi semnat ceva în toată perioada şi aţi lăsat pe altul. Dumneavoastră probabil aţi semnat doar prin excepţie”, a spus Toader, în timpul şedinţei, potrivit stiri.tvr.ro.