Traian Băsescu, furios pe procurorii DNA: ”Eu nu am avut legătură cu acel Beny Steinmetz”

Traian Băsescu a fost vineri la DNA, convocat ca martor, într-un dosar făr ă nume. Presa, a spus fostul primar general al Capitalei și, de două ori, președinte al României, a fost intoxicată de procurorii noștri, nu de cei israelieni, fiindcă este vorba de o ancheată de afară. ”Eu nu am avut legătură cu acel Beny Steinmetz, a spus nervos Băsescu, la România TV.

Este o anchetă care nu este a DNA-ului din România, ci a procurorilor israelieni, care au venit să își verifice informațiile stând de vorbă cu mine, în calitate de martor. DNA a redactat ce am spus în limba română și am semnat declarația.

Nu e vorba de nicio acuzație la adresa mea, de nicio mită dată în România, ci de niște acțiuni și atitudini ale unor cetățeni israelini.”, a declarat Traian Băsescu la România TV.

Distribuie prietenilor

Presa română a lansat supoziții, iar unii cititori au sperat ca, în sfârșit, marile dosare de furt, primul fiind legat de flotă, care are toate datele necesare unei acuzări în instanță, să fie repuse pe rol,

C. Zamfir, AMPress