Traian Băsescu promite s-o distrugă pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi
Chemarea Ioanei Băsescu la DNA, soldată cu punerea ei sub control judiciar, l-a înfuriat pe Traian Băsescu. El spune că ”această doamnă pe care am inventat-o mi-a distrus familia, pe fratele mele, pe ginerele meu, pe nepotul meu, pe mine”. Fostul președinte plânge situația nepotului său care n-a avut bonă, ”a crescut în brațele mamei sale”, iar în orele în care Ioana s-a aflat la DNA, cel mic ”era umflat de plâns”. Băsescu promite război total cu sistemul pe care el însuși, așa cum recunoaște, l-a creat și, mai ales, distrugerea șefei DNA ”pe care am inventat-o”. Deja, prin oamenii săi apropiați, a apărut informația că șefa DNA ar fi fost în perioada în care era campania în care Băsescu putea pierde funcția de președinte, în casa lui Oprea, fără a se aduce date și probe, fostul vicepremier având numeroase case, majaritatea închiriate.
Giorgiana Radu, AMPress