
Trei oameni au murit exercitându-şi dreptul la vot
Duminică, în turul doi al alegerilor prezidențiale, trei oameni au murit exercitându-și dreptul civic de a vota. O femeie de 69 de ani din județul Argeș a murit, la scurt timp după ce a votat. Femeii i s-a făcut rău în curtea unei secții de votare din localitatea Ștefănești, fiind resuscitată, dar fără succes, scrie digi24.ro.
Tot duminică, un bărbat de 80 de ani din comuna doljeană Amărăștii de Sus a murit așteptând să voteze la alegerile prezidențiale, și tot în Dolj, un alt bărbat a decedat lângă o secție de votare.
Dincolo de previziunile pesimiste și de unele evenimente tragice, cum au fost cele de mai sus, românii au ieșit la vot, chiar pe o vreme severă. În Franța și Italia, unde meteorologii au emis cod roșu de vremea rea, au mers la vot un număr record ce români, unii vârstnici, alții în cârje. Declarațiile celor mai mulți diasporeni au fost: dorim să reînnodăm speranțele rupte în 1989, când un Front al pretinsei Salvări Naționale, transformat în partid, a confiscat România.
Votul diasporei a fost unul decisiv pentru candidatul care dorește o Românie legată de Occident, rupând – abia azi – dependența de ”coșmarul ideologiei siberiene”.
Giorgiana Radu, AMPress