Tu știi cum să te protejezi eficient de infecțiile cauzate de bacterii și viruși?

În fiecare zi, un număr foarte mare de agenți patogeni pot afecta sănătatea oamenilor, printre acestea putând fi enumerate viruși, bacterii sau ciuperci. În multe cazuri, însă, organismul uman poate lupta și face față acestora de unul singur. Apariția vaccinurilor pot, de asemenea, oferi o protecție eficientă împotriva unor boli infecțioase transmisibile.

Există în plus, anumite sfaturi simple de igienă care ajută la evitarea infecțiilor, prin anumite metode simple pe care fiecare om trebuie să le cunoască. Iar, de multe ori, dozatoarele de dezinfectant de la Arli  pot fi soluția ideală, mai ales pentru cei care activează în domeniul HoReCa.

În cele ce urmează, vei afla informații prețioase despre agenții infecțioși, pentru a te putea proteja mai bine pe tine și pe cei din jur.

Distribuie prietenilor

Scurt istoric despre igiena zilnică necesară protejării împotriva virușilor și bacteriilor

Încă de la mijlocul secolului al XIX-lea au existat dezbateri privind igiena zilnică necesară pentru a te proteja împotriva agenților patogeni existenți. Mai exact, în anul 1847, au fost introduse pentru prima dată reglementări de igienă pentru personalul medical, datorită medicului Ignaz Semmelweis, care a recunoscut că bacteriile pot cauza boli infecțioase ușor transmisibile în spital, din cauza condițiilor precare de igienă. Din acel moment, medicii, asistenții și toți cei care luau contact cu pacienții infectați, trebuiau să își dezinfecteze mâinile și instrumentele folosite. După aceea, mortalitatea a scăzut dramatic.

Acesta a fost un pas extrem de important din istoria medicinei, iar de atunci, produsele de sterilizare și dezinfectare s-au dezvoltat și au evoluat.

Ce trebuie să cunoști despre transmiterea bolilor infecțioase?

Peste 80% dintre bolile care apar datorită bacteriilor și virușilor se transmit prin intermediul mâinilor. Acele particule infecțioase sunt transmise, în mare parte, din mână în mână, deci de la om la om.

Organismul uman conține un număr mare de bacterii, de exemplu, cele din intestin, unde formează flora intestinală, sau cele aflate pe pielea oamenilor, pentru protejarea acesteia.

Există, însă, un număr mare de astfel de agenți patogeni care provoacă inflamația organelor interne, infectarea rănilor sau produc boli ușoare ori severe la om. Chiar dacă bacteriile și virușii nu sunt vizibili cu ochiul liber, oamenii intra în contact cu un număr foarte mare în fiecare zi, cauzând, de multe ori, boli respiratorii sau gastro-intestinale foarte periculoase.

Care este cel mai eficient mod de a te proteja de bacterii și viruși?

Există câteva reguli foarte eficiente de igienă, de care fiecare om trebuie să țină cont, cele mai importante fiind următoarele:

Spală mâinile și evită atingerea feței

Mâinile vin în contact cu foarte mulți oameni sau obiecte zilnic, prin urmare, cu diverși agenți patogeni care pot trece la ochi, nas sau gură. Igiena mâinilor este, prin urmare, cea mai importantă măsură de protecție. 

Modul corect de curățare a mâinilor este următorul: ține mâinile sub robinet și apoi freacă-le cu săpun timp de 20-30 de secunde, clătește-le și usucă-le. Și chiar dacă le-ai spălat foarte bine, evită să îți atingi fața.

Strănută și tușește în pliul cotului sau în șervețele

Și tu te afli, probabil, printre cei cărora li s-a specificat mereu în copilărie că este frumos ca atunci când tușești sau strănuți să pui mâna la gură. Acest lucru poate fi bine intenționat, însă nu la fel de sănătos. La urma urmei, nu vei face decât să elimini o cantitate mare de bacterii în propria mână, care, apoi, vor fi transmise pe obiectele sau oamenii din jur atunci când îi vei atinge. Corect este să tușești sau să strănuți în pliul cotului, căci în acest fel îți vei menține mâinile curate, ori în șervețele pe care să le arunci imediat.

Stai acasă dacă ești bolnav

Este important să nu mergi la muncă sau să îți trimiți copilul la școală dacă există semne ale unei boli infecțioase, deoarece, în acest caz, îți poți pune sănătatea în pericol și te vei recupera mai greu, dar poți infecta foarte ușor și oamenii din jurul tău. Deci, rămâi acasă pentru a te recupera dacă ai febră, o infecție gastro-intestinală sau gripă.

Dezinfectarea mâinilor

Dezinfectarea mâinilor este cea mai eficientă alternativă la spălarea mâinilor. Este recomandat să dezinfectezi mâinile cu produse oferite în farmacii sau magazine specializate în astfel de produse. Dezinfectarea va îndepărta agenții patogeni în doar 30 de secunde și dacă nu deții un dezinfectant, poți apela la produsele cu un volum de 100-200 ml sub formă de spray sau gel, pe care le poți avea mereu la îndemână în geantă sau buzunar.

În concluzie, spălarea regulată și dezinfectarea mâinilor sunt printre cele mai eficiente metode împotriva răspândirii anumitor boli infecțioase. Respectă indicațiile din acest articol pentru a avea grijă de sănătatea ta și a celorlalți.