Turcan: Supraimpozitarea muncii part-time este o greșeală, încurajează munca la negru
Fostul ministru al Muncii, deputatul PNL Raluca Turcan, a declarat, joi, că este împotriva supraimpozitării muncii part-time, adăugând că prevederea referitoare la acest aspect adoptată în Camera Deputaţilor poate fi corectată fie de Curtea Constituţională, fie în Parlament, printr-o iniţiativă legislativă în acest sens, pe care analizează dacă o va susţine sau nu.
„Articolul 56 din Constituţie prevede o aşezare echitabilă a probei fiscale şi din nefericire, prin supraimpozitarea unei munci neprestate, practic se pleacă de la premisa de a fi încălcată Constituţia. Deci cred că poate fi verificat şi constituţionalitatea acestei prevederi. Vom vedea cum se va pronunţa Curtea Constituţională. V-am spus: e o situaţie gri. În politică nu există doar alb sau doar negru. Eu m-am luptat alături de mulţi colegi, au lipsit doar 15 voturi în plenul Camerei Deputaţilor să renunţăm la această prevedere, însă ea este integrată într-o ordonanţă care are şi efecte pozitive şi atunci este dificil de evaluat politic”, a declarat Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă, potrivit g4media.ro.
Conform parlamentarului PNL, supraimpozitarea contractelor part-time este „o greşeală” care poate fi corectată printr-o „iniţiativă legislativă separată”.
„Există pârghii parlamentare pentru a corecta această greşeală de măsură care, pe fond, nu stimulează munca, ci dimpotrivă, încurajează munca la negru. Inclusiv iniţiativă legislativă separată”, a precizat Turcan.