Victor Ponta avansează numele unui social democrat PUTERNIC pentru prezidenţiale
Preşedintele Pro Democraţia, Victor Ponta, fost lider al PSD, a spus, marţi, în conferinţa de presă de la Târgovişte, unde are simpatizanţi mai mulţi ca-n alte judeţe, că un candidat social democrat puternic pentru prezidenţiale, de zece ori mai puternic decât Dragnea, este Corina Creţu. El ar dori-o cap de listă pentru europarlamentare la partidul său.
“Eu cred că orice partid din România vrea să aibă un comisar european pe listă, că n-avem mai mulţi. E Cioloş şi e Corina Creţu. Cine are mai multă experienţă în zona europeană? Eu cred că a fost un comisar bun Corina Creţu”.
”Pentru prezidenţiale e cam de vreo 10 ori mai social-democrată, mai pesedistă decât Dragnea. Când Dragnea era la PD cu Băsescu, Corina Creţu era tot la PSD. În al doilea rând, pentru că are o imagine şi relaţii şi cunoştinţe despre Europa mult mai mari decât domnul Iohannis”.
Sunt informaţii conform cărora Liviu Dragnea nici un vrea să audă de Corina Creţu pentru următoarele europarlamentare din partea PSD, iar preşedinţia – e din ce în ce mai clar – o ţine pentru el.
C. Zamfir, AMPress