Vîntu ar fi cerut proba testului poligraf și pentru Tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu a făcut publică o declarație prin care acuză DNA că încearcă să-l compromită înaintea alegerilor parlamentare după ce, la ieșirea din sediul DNA a refuzat să facă declarații presei spunând că este împotriva ”telejustiției”.Fostul viceguvernator al BNR, Bogdan Olteanu, a ieșit și el, joi, de la DNA fără să facă, de asemenea, declarații. Audierea lui Tăriceanu a durat două ore. Pe surse, circulă informația conform căreia Vântu ar fi cerut audirea lui Tăriceanu și supunerea lui la testul poligraf, așa cum făcut-o și pentru Bogdan Olteanu, acesta din urmă refuzând din motive de stres testul. Nu se știe dacă Tăriceanu a fost supus sau nu detectorului de minciuni pe care Sorin Ovidiu Vîntu l-ar fi trecut și care ar proba veridicitatea spuselor sale. Omul de afaceri susține în continuare că a dat mită un milion de euro lui Olteanu și un milion de euro lui Tăriceanu pentru a pune în funcția de guvernator al Deltei Dumnării un om al său. Se știe că Vîntu cumpărase numeroase proprietăți în Deltă, avea ambarcațiuni aici, iar multe din proiectele sale de afaceri erau legate de acest spațiu unic în Europa din punct de vedere turistic.

C. Zamfir, AMPress