Winter is coming: 4 greșeli pe care le faci care îți cresc factura la căldură

Imagine1

Știai că sunt o serie de pași pe care îi poți îndeplini ca să îmbunătățești eficiența energetică din casa ta? Cu alte cuvinte, îți poți transforma casa într-una mai călduroasă și cu facturi mai mici iarna. Cum poți face asta? Ți-am pregătit o listă cu 4 greșeli pe care le faci când vine vorba de încălzirea casei iarna și care duc la majorarea facturilor:

  • Încălzești o casă goală

Dacă ești la job mare parte din zi sau nu petreci weekendurile acasă, nu îți lăsa niciodată căldura pornită – nu are sens să încălzești o casă goală. Nu trebuie nicidecum să închizi de tot calorifere aluminiu, tot ce trebuie să faci este să optezi pentru un termostat pe care îl poți programa să îți pornească căldura doar atunci când vrei; îl poți seta să dea temperatura mai jos când ești plecat și să crească gradele din casă chiar înainte să te întorci de la job.

  • Nu ai geamurile corect izolate

Știai că poți avea geamurile închise iarna și totuși aerul rece să se infiltreze? Din nefericire, e un caz des întâlnit, mai ales pentru geamurile obișnuite, care nu sunt de tip termopan.

E vital să izolezi îmbinările cu garnituri autoadezive de etanșare, ca să păstreze cât mai mult aerul cald înăuntru și să nu permită intrarea celui rece. Dacă ai ferestre de lemn, trebuie să știi că poți pierde 30% din căldura din cameră, deci nu e cea mai fiabilă opțiune.

Tot la categoria „ferestre”, ține cont de faptul că și iarna trebuie să aerisești, dar e important să faci din asta un proces rapid: e suficient să închizi căldura și să deschizi fereastra pentru câteva minute. De asemenea, nu lăsa căldura pornită în timpul în care e geamul deschis – nu vei face decât să crești inutil factura la căldură.

  • Nu folosești mai multe surse de încălzire

E posibil ca factura ta la căldură să crească pentru că te bazezi pe o singură sursă de căldură – centrala termică, de exemplu – de care abuzezi. În schimb, încearcă să obții energia termică din mai multe surse; când te relaxezi la televizor, optează pentru oprirea centralei termice și pornirea unui semineu electric living, de exemplu.

  • Ai draperii și perdele

Știm cât sunt de frumoase draperiile ample, grele, bogate, însă nu vrei nicidecum să acopere caloriferele în timpul iernii – trebuie fie să le dai jos, fie să te asiguri că nu acoperă sursa de căldură.

Acest lucru e valabil indiferent dacă ai centrală murală sau ești racordat la sistemul centralizat. Dacă radiatorul este acoperit, schimbul de căldură e îngreunat și, practic, vei plăti la fel de mult pentru o căldură care nici măcar nu ajunge la tine.

De ce să ții cont pentru iarna următoare

De acum este cam târziu să faci modificări masive în locuință care să ajute la conservarea căldurii, însă iată ce aspecte să ai în vedere pentru iarna următoare:

  • izolează-ți casa / apartamentul la exterior, iar costurile de încălzire pot fi reduse și până la jumătate
  • efectuează reviziile necesare ca să te asiguri că centrala funcționează cum ar trebui
  • optează pentru geamuri termopan, care păstrează mai eficient căldura înăuntru.

În final, asigură-te că nu încălzești casa mai mult decât ar trebui – unii oameni tind să creadă că au nevoie de 25 sau 26 de grade iarna în casă, însă această temperatură atrage după sine o factură colosală; deci, temperatura de 20 de grade este o medie mai mult decentă care îți va asigura confortul. Deci, iată că poți avea iarna și căldură, dar și o factură decentă la încălzire.

Parteneri