ZILELE PORȚILOR DESCHISE la Centrul de Medicină Regenerativă ALPHA MEDICA

Centrul de Medicină Regenerativă Alpha Medica anunță în perioada 18-21 noiembrie 2019 Zilele Porților Deschise. Acest moment marchează, în mod oficial, activitatea medicală a celui mai nou Centru de Medicină Regenerativă, fiind precedat de evenimentul de deschidere din 16 noiembrie.
Zilele Porților Deschise la Alpha Medica reprezintă primul eveniment dintr-o serie dedicată de întâlniri cu medici specialiști din România, dar și din străinătate, ocazie cu care, cei interesați pot primi o a doua opinie și pot cere sfatul specialiștilor la care până acum era aproape imposibil de ajuns, notează organizatorii.

Centrul de Medicină Regenerativă Alpha Medica, partenerul de încredere în afecțiunile grave

”Ne-am propus ca Săptămâna Porților Deschise să devină eveniment de referință pentru Alpha Medica. Lunar, se vor organiza întâlniri one-to-one cu medici din diverse specializări, oferind o șansă în plus pentru recăpătarea standardelor de viață de calitate, prin terapii avansate și tratamente personalizate. Inițiem, astfel, un dialog fără frontiere, dorind să creăm comunități puternice de comunicare și grupuri suport,” a declarat Teodora Preoteasa, specialist în comunicare și Director General Alpha Medica.alpha teodora preoteasa 1

Distribuie prietenilor

Teodora Preoteasa a ţinut să declare pentru AMPress că pe 16 noiembrie, în Centrul medical pe care îl coordonează are loc şi un eveniment deosebit, care ține tot de medicină şi performanţă. Este vorba de lansarea, cu începere de la orele 13.00, a volumului ”Grei ai medicinei românești”, carte care cuprinde 15 personalități medicale  și care este semnată de Giorgiana Radu și Lucian Avramescu. Unul dintre eroii acestei cărți, profesorul universitar doctor Mircea Beuran, va fi prezent la eveniment, răspunzând întrebărilor publicului cititor și acordând, celor care doresc, autografe. ”Mă bucur că la îndemnul unui prieten, fostul prefect al județului Dâmbovița, Ioan Marinescu, cartea, care a apărut în aceste zile, se va afla în rimă perfectă cu deschiderea oficială a unuia dintre cele mai moderne și performante centre medicale din România, inițiativă privată pe care a salut din toată inima”, a spus poetul Lucian Avramescu.

Dr. Himanshu Bansal, specialist Terapii Celulare Regenerative, CEO Revitalife Science, INDIA, în premieră la Alpha Medica

În săptămâna 18-22 noiembrie, dr. Himanshu Bansal, CEO Revitalife Science India, medic coordinator al Centrului de Medicină Regenerativă Alpha Medica, Consultant și Specialist Terapii Celulare Regenerative, Chirurgie Spinală și Medicină Regenerativă va fi prezent în România. Dr. Himanshu Bansal va susține consultații și evaluări personalizate pentru: Tehnici Celulare Regenerative | Afecțiuni osteo-articulare | Boli neurologice | Infertilitate | Autism
Dr. Bansal Himanshu este un medic specialist remarcabil, implicat și dedicat profesiei sale. Studiile de specialitate întreprinse în Japonia, Marea Britanie, Cehia sau Germania s-au concentrat pe micro-chirurgie avansată, ortopedie și traumatologie, chirurgie spinală, chirurgia genunchiului, având o particularitate extrem de valoroasă pentru dezvoltarea domeniului medicinei regenerative la nivel mondial: terapiile celulare regenerative.

”Suntem mândri să avem în echipa noastră oameni atât de valoroși. Este o onoare să lucrăm alături de parteneri internaționali din Germania și India și considerăm că doar prezența activă în comunitatea de specialiști la nivel mondial ne poate consolida perfomanțele și demersurile constante de a deveni un etalon în ceea ce privește medicina modernă și tehnicile celulare regenerative ultra moderne în Sud Estul Europei.”, afirmă dr. Iustin Preoteasa, Director Medical.

Centrul de Medicină Regenerativă Alpha Medica se află la Voinești, spațiu generos și pitoresc al județului Dâmbovița, la 20 de kilometri de Târgoviște. Gazdele vă așteaptă cu drag, ca și autorii cărții ”Grei ai medicinei românești”.

Aurelia Apostol, AMPress