Top 5 cele mai vândute romane din toate timpurile

carti 1

Pe primul loc în topul celor mai vândute cărți din lume este Biblia, 5 miliarde de exemplare, conform Guiness World Records. Iată un top al celor mai vândute romane din toate timpurile, conform Wikipedia:

1. „Don Quijote de la Mancha” de Miguel de Cervantes – 500 de milioane de exemplare
Publicat în spaniolă în două părți cu titlurile „El ingenioso hidalgo Don Quixote de la Mancha” în 1605 (primul volum) și „El ingenioso caballero don Quixote de La Mancha” în 1615 (volumul al doilea). În engleză, prima parte a fost publicată în 1612, iar a doua în 1620.

Aventurile lui Don Quijote, autointitulat „cavalerul rătăcitor”, alături de mârțoaga sa Rocinanta și de „scutierul” lui Sancho Panza au făcut înconjurul lumii și au ajuns în bibliotecile din casele a jumătate de miliard de oameni. (Editura Paralela 45, volumul I+II, 90 lei)

2. „Poveste despre două orașe” de Charles Dickens – 200 de milioane de exemplare
Publicat prima dată în 1859, cu titlul original: „The Tale of Two Cities”

Acțiunea romanului are loc în Londra și Paris înainte și după Revoluția Franceză, într-o perioadă descrisă cel mai bine în primele rânduri ale cărții: „Era cea mai bună dintre vremi, era cea mai năpăstuită dintre vremi, era epoca înţelepciunii, epoca neroziei, veacul credinţei, veacul necredinţei, răstimpul Luminii, răstimpul întunecimii, primăvara nădejdii, iarna deznădejdii, aveam totul în faţă, aveam doar nimicul în faţă, ne înălţăm cu toţii de-a dreptul la ceruri, ne cufundam cu toţii de-a dreptul în iad.” (Editura Art, 496 pagini, 25 lei)

3. „Alchimistul” de Paulo Coelho – 150 de milioane de exemplare

Publicat în 1988 cu tilul original „O Alquimista”

Cartea scriitorului brazilian Paulo Coelho a fost tradusă din portugheză în 80 de limbi și a stabilit recorduri absolute de vânzări. Călătoria păstorului andaluz Santiago prin deșertul egiptean pentru a găsi o comoară se transformă trepatat într-un drum către sufletul său. „Alchimistul” este o carte uluitoare prin simplitatea ei, care a schimbat viețile a milioane de oameni din lumea întreagă. (Editura Humanitas Fiction, 224 pagini, 39,90 lei)

4. „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry – 140 de milioane de exemplare
Publicat în 1943 cu titlul original „Le Petit Prince”

Sunt 73 de ani de când această carte încântă deopotrivă adulții și copiii. Nu e un roman, ci o poveste poetico-filosofică fascinantă, despre copilărie, singurătate și prietenie, despre toleranță și spirit de aventură. O carte în care oameni de toate vârstele au găsit vorbe minunate, care i-au schimbat pentru totdeauna. „Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor”. „Adevărul nu-l vedem decât cu sufletul. Esențialul scapă privirii.” (Editura RAO, 11,99 lei)

Mai mult pe unica.ro

Parteneri