Prună vs Pintea: E un miracol că persoane bolnave nu au simptome când iau șpaga

 

Fostul ministru tehnocrat al Justiției, Raluca Prună, intervine în scandalul despre încătușarea fostului ministru PSD al Sănătății care a fost arestată, până vineri, după un flagrant de luare de mită, ca manager al spitalului din Baia Mare, pentru încredințarea unui contract de achiziții. De vineri după-amiază, Pintea a fost eliberată din arest, printr-o decizie a Curții de Apel București, și încă de la înfățișarea ei în fața instanței a fost prezentată fără cătușe, contrar prevederilor regulamentului privind reținerea/arestarea, în urma scandalului mediatic instrumentat de avocații săi și de partidul din care face parte.

Prună explică în detaliu ce ascund măsurile preventive și restrictive luate de judecători și face un inventar al backgroundului penal care le justifică.

Distribuie prietenilor

Astfel, spune fostul ministru, arestarea preventivă este justificată de „magnitudinea” faptelor și este dispusă doar pentru că măsuri mai blânde sunt considerate de judecător ca insuficiente.

De asemenea, explică Prună, măsura are legătură cu pericolul social dat de disprețul față de lege al celui care a cerut mita și cu posibilitatea de a influența martori și prea puțin sau deloc cu vreo intenție de a evada, așa cum s-a speculat în spațiul public pentru a demonstra injustețea arestării Sorinei Pintea.

„Poate genera depresii, adevărat. Cel mai probabil generate de faptul că, statistic vorbind, ai căzut tocmai tu, tocmai în ceasul rău, în cei 1% care sunt prinși în flagrant în țara milionarilor din contractul cu statul sau din politică pur și simplu. Tot adevărat este că depresia post-arest nu e motiv de la lege să primești o măsura mai puțin invazivă (control judiciar, de pildă)”, a scris Raluca Prună cu câteva ore înainte ca Pintea să fie eliberată din arest și să fie trecută sub control judiciar.

Fostul ministru constată, cu ironie, că „este un miracol medical extraordinar cum persoane extrem de bolnave nu au simptome grave când negociază șpaga, când o primesc (eventual la birou) și când nici nu se gândesc că șpaga lor are impact asupra unor oameni de la care se fură pentru ca ei să primească șpaga. Niciun simptom! Nici când se extaziaza ce tare e că au primit șpaga. Niciun tremur, niciun zbucium, niciun simptom al bolii grave. Simptomul – întotdeauna major – apare când legea este aplicată și coruptul cu notorietate e arestat preventiv. Atunci se surpă lumea, atunci miniștri de interne schimbă proceduri, atunci se sesizează avocații poporului și atunci avem (de)zbatere. Mujicii arestați preventiv, sute în fiecare săptămână, nu generează emoție, nu par să merite vreo dezbatere și nici nu duc la nicio schimbare de procedură, nicio anchetă, nicio atenție. Căci unii sunt mai egali decât alții. Mai egali la șpagă, mai egali la umanismul pe care noi, cei furați, trebuie să îl manifestăm.”
România.europaliberă.ro