93 de ani de la naşterea celui mai iubit dintre pământeni. Secretul pe care Marin Preda l-a luat cu el în ziua în care a murit

Marin Preda ar fi împlinit pe 5 august 2015 vârsta de 93 de ani. Timpul n-a mai avut, însă, răbdare cu cel care a lăsat literaturii române moştenire romanele ”Moromeţii” şi ”Cel mai iubit dintre pământeni”. După o viaţă care ar fi putut fi subiect de roman, cu iubiri, decepţii, neîmpliniri, temeri şi premoniţii despre sfârşit, Preda a avut parte de o moarte învăluită în mister.
Dacă timpul ar fi avut răbdare, Marin Preda ar fi împlinit, astăzi, 5 august, 93 de ani. Scriitorul s-a născut la Siliştea Gumeşti, în Teleorman. Romancierul de mai târziu avea să-şi făcă renumită comuna în întreaga ţară, după publicarea romanului ”Moromeţii. Fiul lui Tudor Călăraşu, de profesie plugar, şi al Joiţei Preda, Marin va purta numele mamei, cei doi părinţi nefiind căsătoriţi legal. Marin Preda se naşte într-o familie numeroasă şi plină de neajunsuri. Mama sa, Joiţa, avea două fete din prima căsătorie: Maria şi Tita. Tatăl Călăraşu avea la rândul lui trei băieţi cu prima soţie care îi murise.
MARIN
Ar fi putut fi învăţător
Preda este înscris pentru prima dată la şcoală în 1929, la iniţiativa învăţătorului Ionel Teodorescu, însă tatăl Călădăraşu nu îl lasă să urmeze cursurile. Este reînscris la şcoala primară din sat, un an mai târziu. Primii ani de şcoală ai elevului Marin Preda n-au fost uşori. Antrenat în munca câmpului şi având responsabilităţi în gospodărie, copilul ajunge greu la ore. Aşa se explică absenţele din catalog. Dorinţa lui de carte este, însă, mare şi, în ciuda absenţelor şi a greutăţilor, elevul ajunge cel mai bun din seria lui. În clasa a IV-a, Preda se îmbolnăveşte de malarie, iar părinţii nu îi mai pot susţine financiar cursurile şcolare. Cu ajutorul învăţătorului care îi împrumută cărţi, elevul Preda reuşeşte să termine anul şcolar. Continuă şcoala, în ciuda dificultăţilor, şi reuşeşte să încheie clasa a VII-a cu media generală 9,15. Preda vrea să facă ”şcoala de învăţători”şi se prezintă la Şcoala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală, din cauza miopiei. Călăraşu ar fi vrut ca fiul său să urmeze cursurile şcolii de meserii. Un librar din Miroşi, Constantin Păun, îi face rost de cărţi şi, astfel, ajunge la Şcoala Normală din Abrud.
”Mi-e imposibil să-mi amintesc şi să înţeleg cum am putut trăi, din ce surse”
Obţine o bursă şi, în felul acesta, reuşeşte să-şi asigure susţinerea financiară de care avea nevoie la şcoală. Ajunge, în 1939, la Şcoala Normală din Cristur-Odorhei, unde îşi continuă studiile încă un an. Susţine examenul de capacitate la sfârşitul anului şcolar 1940-1941 şi renunţă la şcoală din cauza greutăţilor materiale. A refuzat să revină în satul natal. Ani mai târziu, scriitorul evoca neajunsurile cu care s-a confruntat în anii de după şcoală. ”Mi-e imposibil să-mi amintesc şi să înţeleg cum am putut trăi, din ce surse, toată toamna şi toată iarna lui ’41-’42. Doar lucruri fără legătură, nefireşti… N-aveam unde dormi, era lapoviţă prin tot Bucureştiul, şi umblam fără oprire cu tramvaiul de la Gara de Nord la Gara de Est. Toată ziua şi toată noaptea”. În 1941 se angajează corector la ziarul ” Timpul”, primul loc de muncă al scriitorului. Îşi face debutul literar în 1942, la 20 de ani. Schiţa ” Pârlitu” apare în pagina literară ” Popasuri”. În anul debutului părăseşte postul de corector la Timpul. Se angajează funcţionar la Institutul de statistică, pentru ca mai apoi să ajungă secretar de redacţie la ” Evenimentul zilei”. Scriitorul pleacă în armată în 1943-1945. Ajunge corector la ”România liberă” în 1945.
O viaţă ca un roman
”Moromeţii”, ” Delirul”, ”Imposibila întoarcere”, ” Marele singuratic” şi ” Cel mai iubit dintre pământeni” sunt doar câteva dintre capodoperele literare pe care Preda le-a lăsat moştenire literaturii române în scurta lui viaţă. În centrul destinului lui Preda s-a aflat literatura, considerată ”Singura soţie şi iubită a lui Marin, care nu l-a trădat niciodată – nedezminţită, fidelă şi după moarte, veşnic răsplătitoare“. Viaţa scriitorului a fost ea însăşi un roman cu iubiri, neîmpliniri, temeri, terori şi premoniţii despre moarte. Marin Preda a fost căsătorit de trei ori: cu Aurora Cornea, marea sa iubire, cu Eta Vexler şi Elena, cea care i-a dăruit doi fii. Bărbatul Preda a fost iubit de toate cele trei soţii care l-au considerat amantul perfect. La rândul lui, Preda a iubit şi a suferit. Ultimii ani din viaţă şi i-a petrecut sub teroarea Securităţii. Urmărit şi hărţuit, Preda ajunsese să se teamă de moarte.
„Marin era omul pe care o femeie visează să îl găsească”
Marin Preda era bărbatul pe care orice femeie visează să îl găsească. Aşa l-a numit pe scriitor Aurora Cornea, marea sa iubire. „Se poate spune ca n-a avut noroc la femei, dintr-un motiv sau altul. Marin era totuşi omul pe care o femeie visează să îl găsească. Era de o inteligenţa fizică pe care foarte puţini bărbaţi o au, era de o inteligenţa sufletească pe care foarte puţini bărbaţi o au. Era un amant perfect, era un soţ excesiv de delicat, însă eu le inţeleg şi pe cele mai rele dintre femeile lui. Era o presiune enormă să stai în preajma lui Marin Preda”, spunea Aurora Cornu, în cartea „Scrisori către Aurora”. Toate femeile care l-au iubit au recunoscut că, pentru scriitor, actul creaţiei s-a clasat mai presus decât actul iubirii „Marin – întâi scriitor şi pe urmă amant. Cine nu înţelegea acest lucru era pierdut”, mai spunea Aurora. Portretul lui Preda ca soţ şi iubit a fost completat de Elena, în interviurile date după moartea acestuia: „Pentru el, nu existau decât familia lui, copiii si scrisul. În primul rând, scrisul. În lumea lui era foarte greu de pătruns”. Aurora Cornu recunoaştea în cartea „Scrisori pentru Aurora” că literatura a fost singura iubită care nu l-a trădat niciodată pe scriitor: „Literatura! Singura soţie şi iubită a lui Marin, care nu l-a trădat niciodată – nedezminţită, fidelă şi după moarte, veşnic răsplătitoare“.
Aurora, dragostea înfiripată la malul mării
Povestea de dragoste a lui Marin Preda şi a Aurorei Cornea ar putea constitui un subiect de roman. Aurora Cornu este femeia căreia Marin Preda i-a scris prima scrisoare de dragoste. A cerut-o de soţie a doua zi după ce s-au cunoscut-o. Apariţia romanului ” Moromeţii” i se datorează Aurorei, pentru că ea este cea care a descoperit manuscrisul într-un sertar şi l-a îndemnat pe Marin Preda să publice capodopera. S-au cunoscut în 1952, la cantina Uniunii Scriitorilor, dar prima întâlnire nu a anunţat marea iubire de mai târziu, pentru că cei doi s-au ignorat reciproc. S-au revăzut doi ani mai târziu, la mare, în aceeaşi staţiune şi s-au certat pe o cameră de hotel, în care se cazase ea, deşi îi fusese repartizată lui. Marin Preda avea 32 de ani, iau Aurora Cornu era o tânără şi frumoasă poetă, de 20 de ani. A doua zi, Marin Preda i-a scris prima scrisoare de dragoste : “Dar iată că o adiere de durere, de părere de rău, de mâhnire izvorăşte din inima mea. Te-am făcut să suferi (nu ştiu unde, când şi de ce), dar simt că acest lucru s-a întâmplat şi mi-e greu să îndur asta acum, singur, cu gândul la tine, scriindu-ţi întâia mea scrisoare de dragoste. (…) Te iubesc de tot, cu părul tău, cu hainele tale verzi, cu salopeta şi sandalele tale ciudate. Iubesc cingătoarea ta ascunsă, copcile, oasele trupului tău… Totul, aspiraţiile tale, somnul tău… Vanitatea şi cochetăria ta distilată, neliniştile tale profunde, gândul tău puţin îngheţat, categoric şi fără ascunzişuri, atât de temut de către amatorii de compromisuri”. După prima scrisoare de dragoste a venit şi cererea în căsătorie. Aurora Cornu l-a lăsat pe Preda la malul mării, iremediabil îndrăgostit. Scrisorile trimise acesteia de marele prozator, după plecare ei, arată ce iubire puternică se înfiripase între cei doi. ”Dragă Aurora, după ce ai plecat în seara aceea…am venit acasă ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic şi eram foarte mirat de această senzaţie. Ştiam că te-am cunoscut, ştiam că ne-am plimbat împreună, că ceasuri întregi am stat fascinat de prezenţa ta, că sufletul meu a tremurat de nenumărate ori la auzul glasului tău şi că în ultima vreme tot ce era aici, marea, vaurile şi răsăritul de soare, şi apusul, şi portiţa vilei, şi apele minerale, şi nopţie cu stele erai tu şi aceasta din prima zi şi atât de mult, încât tot ce ştiam, că te-am cunoscut şi m-am bucurat, toate acestea mi se păreau atât de fireşti, încât plecarea ta nu înseamna aproape nimic, plecarea ta nu putea să ia după tine, toate acestea. ” (septembrie 1954). S-au regăsit şi s-au căsătorit în primăvara anului 1955, la Sfatul Popular, fără fast şi fără nuntă. Astfel a devenit Aurora Cornu prima soţie a scriitorului. Despre puţinii lor ani de căsnicie, Aurora avea să declare în interviurile acordate după moartea artistului că au fost atât de intenşi, ca şi cum relaţia lor s-ar fi întins pe parcursul a zeci de ani. Aurora a fost femeia care i-a stat alături scriitorului în momentele sale de creaţie, din perioada căsniciei, şi cea pe care Preda o trezea, în miez de noapte, să-i citească pasaje din creaţiile sale aflate în lucru.
”Marine, eu plec, te părăsesc…vezi ce faci”
Aurora a fost cea care l-a părăsit pe Marin Preda. În 1958, cei doi şi-au spus adio după câteva săptămâni sublime de despărţire petrecute la Sinaia , cum avea să declare, mai târziu, Aurora Cornu. La plecare , Aurora i-a lăsat un billet :” Marine, eu plec, te părăsesc…Vezi ce faci…Cheile sunt acolo…bani sunt acolo”. Despărţirea nu a însemnat însă ruperea legăturii dintre cei doi şi a iubirii. Cei doi s-au mai întâlnit de-a lungul timpului, deşi amândoi îşi construiseră familii şi întâlniseră alte iubiri. Se spune că, şi după ce s-au despărţit, oficial, cei doi au dus iubirea mai departe, ca amanţi. Aurora a plecat în 1965 la Paris. Marin a rămas în ţară. Scriitorul a spus mereu că Aurora l-a părăsit pentru a face carieră universitară. Într-una dintre întâlnirile lor, scriitorul a întrebat-o de ce a plecat, iar răspunsul Aurorei a fost : ”Nu ştiu, Marine…”. Ultima întâlnire dintre cei doi s-a petrecut cu puţin timp înainte de moartea fulgerătoare a scriitorului. Aurora Cornea a păstrat scrisorile lui Preda şi a acceptat să le publice, în 2001, într-un volum intitulat ” Convorbirile dintre Aurora Cornu şi Eugen Simion despre Marin Preda”. În ultima scrisoare trimisă Aurorei , Preda scria: ” Acestea sunt rănile mele în viaţa cu tine şi dacă ai muri sau dacă m-ai părăsi (ceea ce ar fi totuna) ele, aşadar, nu s-ar mai vindeca şi aş fi un infirm…” Cu un an înainte de pronunţarea divorţului de Aurora, aflat în plină criză afectivă şi bolnav, Preda o întâlneşte pe Eta Vexler, critic literar, cu origini evreieşti cu care se căsătoreşte repede. „Ne-am îndrăgostit repede, în câteva săptămâni, aveam nevoie unul de celălalt“, nota Preda în jurnal. O cunoaşte pe Eta la data de 23 decembrie. Despre căsătoria cu evreica Eta Vexer se spune că i-a atras antipatia regimului comunist şi că acesta ar fi fost unul dintre motivele pentru care Preda a ajuns în vizorul Securităţii. Cei doi s-au despărţit în 1966, iar Eta a plecat din ţară.
Elena, soţia care i-a dăruit doi fii
În 1968 s-a căsătorit cu Elena. La doi ani de la căsătorie, apare şi primul copil al scriitorului, Nicolae. Elena i-a dăruit şi cel de-al doilea fiu lui Marin Preda, pe Alexandru. Să fie soţia unei personalităţi precum Preda, un scriitor captivat de munca sa şi dedicat complet actului creaţiei, nu a fost pentru cea de-a treia soţie o sarcină uşoară, după cum ea însăşi a recunoscut: „Chiar fiind soţia lui, îmi venea câteodată destul de greu sa creez momente de intimitate, să-l scot din preocupările lui obsesive. În lumea lui, era foarte greu de pătruns. Uneori, lucra o noapte întreagă şi scria doar 7-8 rânduri şi acelea chinuite. Erau nopţi în care scria numai trei rânduri.” După cele povestite de Elena Preda, în interviurile date după moartea prozatorului, Preda s-a temut de moarte. În 1978 cineva i-ar fi făcut prozatorului un horoscop care îi prevedea ” o cumpănă” în 1980. În 1979 a fost la un pas de moarte în urma unui accident de circulaţie. Un TIR a schimbat brusc sensul de mers şi a intrat în maşina lui Preda care a scăpat ca prin minune. După cele povestite ulterior de soţie, maşina scriitorului a fost făcută praf, dar Preda a scăpat fără nicio rană. ”Credea că horoscopul lui se împlinise si că trecuse deja peste acea cumănă prezisă” povestea Elena Preda pentru Revista Formula- AS, în 2010. „Să fi avut Marin presimţirea morţii? Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât îmi vin în minte scene şi mici întâmplări, altcumva greu de explicat. De pildă, în anul morţii lui, în martie, am mers împreuna cu el la Casa Modei şi a insistat să-mi aleaga el hainele. Ei bine, ca niciodată, mi-a ales numai îmbrăcăminte de culoarea neagră – taior negru, pălărie neagra, pantofi negri! Tot ce am purtat la înmormantare erau chiar hainele cumparate de Marin la Casa Modei”, mai spunea soţia scriitorului în acelaşi interviu.
O moarte misterioasă
”În faţa morţii nu mai eşti nimic, nu mai eşti poet, eşti un simplu om care trebuie să dispară”, spunea Marin Preda în ”Cel mai iubit dintre pământeni”. La 57 de ani, în noaptea de 15 spre 16 mai 1980, în acelaşi an în care cunoscuse succesul cu celebrul roman ”Cel mai iubit dintre pământeni”, Preda a fost în faţa morţii un simplu om, care a trebuit să dispară. Scriitorul a fost găsit mort în camera cu numărul 6 din vila de creaţie de la Mogoşoaia, înecat în somn în propria vomă, după o noapte în care consumase alcool. Oficial, certificatul medico-legal a atestat consumul mare de alcool şi moartea prin asfixie mecanică. În jurul morţii lui Preda s-au creat însă o serie de scenarii. S-a spus că a fost ucis de Securitate sau de agenţii ruşi KGB. Fratele scriitorului, Alexandru Preda (Saie), a fost convins că Securitatea l-a omorât pe Preda, după ce acesta ar fi devenit pentru fostul regim un scriitor incomod, greu de controlat. Soţia sa, Elena, a recunoscut în interviurile date după moarte că Preda a avut presentimentul că va muri. Aurora Cornea, marea iubire a scriitorului, mărturisea că văzând fotografiile cu cadavrul lui Preda nu s-a putut abţine să nu se întrebe dacă nu cumva a fost asasinat.
S-au scris mii de rânduri despre moartea suspectă a scriitorului. S-a vehiculat şi ideea asasinării, dat fiind că, prin opere sale, Marin Preda îşi atrăsese ”duşmănia” regimului şi a Securităţii. Se spune că a ajuns în vizorul Securităţii, după apariţia romanului ”Delirul”, prin care adusese în faţa opiniei publice, în plin regim comunist, profilul moral al generalului Ion Antonescu, prezentându-l într-o lumină pozitivă. Se mai spune că a atras şi mai mult atenţia Securităţii prin ”Cel mai iubit dintre pământeni”, capodoperă în care aminteşte de ”era ticăloşilor”. După moartea lui, au apărut voci potrivit cărora Preda ar fi avut în lucru un alt roman, în care urma să arate cum au fost lichidate valorile neamului românesc, în „obsedantul deceniu”. Adevărul despre moarte l-a luat cu el Marin Preda în ziua de 16 mai 1980.
Sursa : Adevarul.ro