Pe fondul unui context de securitate globală tot mai instabil, Elveția a inițiat un amplu program de modernizare a adăposturilor de protecție civilă, în ciuda renumitei sale neutralități. Un exemplu este parcarea subterană Urania din Zurich, care, deși pare o parcare obișnuită pe șapte niveluri, este de fapt o structură fortificată modernă. Conform The Washington Post, aceasta poate adăposti 11.000 de persoane și este echipată cu rezerve de apă potabilă, generatoare electrice, filtre de gaz și un centru de comandă.

Elveția deține o rețea de aproximativ 370.000 de adăposturi private, ceea ce asigură, teoretic, un loc pentru fiecare dintre cei aproape 9 milioane de locuitori ai țării. Există, de asemenea, spații dedicate forțelor de protecție civilă și armatei. Pentru modernizarea acestei infrastructuri, autoritățile alocă sute de milioane de dolari. O nouă ordonanță, care va intra în vigoare în 2026, prevede modernizarea a 200 de buncăre de mari dimensiuni, cu un buget total de 276 de milioane de dolari, eșalonat pe 15 ani.

În plus, taxa pe care dezvoltatorii imobiliari o plătesc pentru a finanța adăposturile publice va fi majorată de la aproximativ 1.000 de dolari la peste 1.700 de dolari pentru fiecare persoană. De asemenea, un fond de 1,2 miliarde de dolari este disponibil pentru următorii 15 ani, destinat modernizării sistemelor de ventilație și filtrare, care au o durată de viață de 40 de ani. În paralel, armata elvețiană a inițiat o procedură de achiziție pentru modernizarea fortificațiilor militare, cu scopul de a le transforma în „noduri de apărare greu de atacat”.

Această preocupare pentru pregătire este adânc înrădăcinată în cultura elvețiană. Silvia Berger Ziauddin, profesoară de istorie la Universitatea din Berna, a explicat pentru cotidianul american că mentalitatea buncărelor face parte din „ADN-ul național”, având rădăcini în strategia defensivă de la finalul secolului al XIX-lea și fiind consolidată în perioada Războiului Rece. Deși obligația de a construi adăposturi a fost aproape eliminată în 2011, a fost reintrodusă după dezastrul nuclear de la Fukushima și, mai recent, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina.

Daniel Jordi, șeful Protecției Civile, descrie adăposturile drept „o bună asigurare”. El a adăugat că, la un cost estimat de 1.800 de dolari de persoană pe o perioadă de 60 de ani, „este o infrastructură uriașă, dar în cele din urmă e mai ieftină decât orice alte măsuri pe care le-ai putea lua pentru a vă proteja populația”.

Conform specificațiilor guvernamentale, adăposturile trebuie să fie construite dintr-un înveliș de beton armat, să aibă uși rezistente la explozii și sisteme de ventilație capabile să protejeze împotriva atacurilor nucleare, biologice sau chimice. Fiecare persoană trebuie să dispună de cel puțin un metru pătrat de suprafață și 2,5 metri cubi de volum. Amplasarea exactă a buncărelor este confidențială. În caz de urgență, guvernul va dispune „preatribuirea” locurilor, iar autoritățile locale vor avea la dispoziție cinci zile pentru a le face operaționale, a precizat maiorul Frank Armour, ofițer în cadrul Protecției Civile din cantonul Vaud.

Tensiunile geopolitice în creștere au impulsionat și piața privată. Xavier Brun, directorul executiv al companiei Bunker Swiss, a menționat că războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu au generat o creștere a cererii. „Mulți oameni au întrebări, mulți oameni se tem”, a afirmat el. Compania sa comercializează kituri de buncăr cu prețuri cuprinse între 46.000 și 93.000 de dolari.

Erich Breitenmoser, proprietarul unuia dintre cele mai mari buncăre private din Elveția, consideră că efortul de modernizare este „de bun simț”. „Noe nu a construit arca în timpul potopului, ci a construit arca înainte de potop”, a subliniat el.