Muzeul Pietrei este, cum însuși o mărturisește poetul Lucian Avramescu, „nebunia și dragostea mea”.

Autorul atâtor poezii de dragoste, unele devenite cântece, cum ar fi „Bună seara, iubito”, s-a încăpățânat să demonstreze că românii au nu doar o trecătoare civilizație a lemnului, ci și o durabilă și eternă civilizație a pietrei. A adunat mii de pietre cioplite de țărani, din toată țara, într-o impresionantă colecție.

Gestul poetului pare a fi pe cât de generos, pe atât de singular. Donația sa merită un popas la Sângeru.