Războiul din Ucraina a reconfigurat raporturile de putere într-un mod pe care puțini l-au anticipat, iar evenimentele recente din Turcia ilustrează această nouă realitate.

Occidentul pare să aibă încă de învățat din strategiile adoptate de lideri precum Erdogan și Putin.

În ultima perioadă, Ankara a făcut mai mulți pași care par să indice o orientare spre Occident. Printre aceștia se numără reducerea importurilor de gaze și petrol din Rusia, discuțiile pentru implicarea unor companii americane și sud-coreene în construcția celei de-a doua centrale nucleare a țării și o comandă de opt miliarde de lire pentru avioane Eurofighter din Marea Britanie. În același timp, companii importante din industria de apărare turcă au încheiat parteneriate cu BAE Systems și Leonardo pentru dezvoltarea de drone.

Deși aceste acțiuni ar putea sugera o schimbare de strategie, o analiză Bloomberg indică o dinamică inversă: nu Turcia se reorientează spre Occident, ci Occidentul este cel care revine spre Turcia. Această repoziționare este determinată de contextul geopolitic, inclusiv de posibila revenire a lui Donald Trump la Casa Albă și de îngrijorările europenilor cu privire la propriile capacități de apărare.

Relația personală dintre Donald Trump și Recep Tayyip Erdogan este un factor esențial. Cei doi lideri au o comunicare directă, iar Trump pare să aprecieze stilul autoritar al președintelui turc și atitudinea sa critică față de ordinea liberală tradițională. Pe măsură ce influența Turciei crește în regiuni precum Siria, Gaza, Caucaz și Marea Neagră, Washingtonul consideră necesară o apropiere.

La rândul său, Erdogan beneficiază de respect în timpul administrației Trump, spre deosebire de criticile privind subminarea democrației primite din partea administrației Biden. Un exemplu relevant este renunțarea Departamentului de Justiție la un dosar de corupție vizând un contractor turc, după primele discuții bilaterale din vară.

În cadrul unei întâlniri desfășurate în septembrie, Trump și Erdogan au semnat un acord în valoare de 43 de miliarde de dolari pentru importul de gaz natural lichefiat (GNL) american. Deși disputa privind achiziția de către Turcia a sistemelor rusești S-400 persistă, se întrevede posibilitatea găsirii unei soluții.

În Europa, președintele Erdogan nu este privit cu simpatie, însă dependența de Turcia este în creștere. Ankara negociază achiziția de avioane Eurofighter încă din 2022, dar tranzacția a fost blocată în mod repetat de Germania, inițial din cauza operațiunilor militare turcești din Siria, iar ulterior din cauza problemelor legate de respectarea normelor democratice. Ridicarea recentă a veto-ului german nu reflectă o îmbunătățire a democrației în Turcia, ci este o consecință a presiunilor geopolitice cu care se confruntă Europa.

Potrivit analizei Bloomberg, Recep Tayyip Erdogan este principalul beneficiar al deciziei lui Vladimir Putin de a invada Ucraina. Războiul l-a transformat într-un partener indispensabil pentru Occident, oferindu-i libertatea de a consolida puterea pe plan intern fără a risca sancțiuni majore. Turcia joacă pe două fronturi: pe de o parte, vinde discret armament Ucrainei pentru a limita expansiunea Rusiei în Marea Neagră, iar pe de altă parte, profită economic de pe urma refuzului de a se alinia sancțiunilor, cumpărând petrol rusesc la preț redus și servind drept centru de tranzit pentru comerțul Moscovei.

Pe plan intern, acest context a ajutat economia, noua echipă financiară reușind să scadă inflația anuală de la 80% în 2022 la aproximativ 33%, fără a frâna semnificativ creșterea economică. Aceasta a fost o oportunitate importantă într-o perioadă în care popularitatea lui Erdogan era în declin.

Războiul a modificat și dinamica din Siria. Fiind concentrat pe frontul din Ucraina, Vladimir Putin nu a mai putut contracara planurile Turciei de a slăbi regimul lui Bashar al-Assad. Această situație a avut două efecte majore pentru Ankara: a redus capacitatea Rusiei de a folosi refugiații sirieni ca mijloc de presiune și a slăbit pozițiile forțelor kurde, ceea ce i-a permis lui Erdogan să-și reconfigureze alianțele politice interne.

Alți analiști, precum fostul diplomat turc Sinan Ülgen, consideră că Uniunea Europeană a ratat oportunitatea de a ancora Turcia în spațiul democratic. Negocierile de aderare, începute în 2005, au fost blocate de state precum Franța și Cipru, modernizarea uniunii vamale a rămas un proiect nerealizat, iar Bruxelles-ul nu a oferit facilități privind regimul de vize. Acum, Europa se vede nevoită să dezvolte o strategie coerentă în relația cu Ankara.

În viziunea Bloomberg, Occidentul are opțiuni limitate. Turcia deține controlul asupra intrării în Marea Neagră, dispune de una dintre cele mai mari armate din NATO, are o industrie de apărare în plină dezvoltare și o economie tânără, importantă pentru un continent care se confruntă cu o criză demografică.

Relația dintre Erdogan și Putin demonstrează capacitatea celor doi de a gestiona divergențe semnificative, din Caucaz până în Ucraina, menținând în același timp o colaborare strânsă. Bloomberg avertizează că, dacă Occidentul dorește să diminueze dependența Ankarei de Rusia, trebuie să profite de această oportunitate, dar, în același timp, să sprijine opoziția democratică din Turcia, care se află sub o presiune tot mai mare.

Deși Turcia nu a ajuns la nivelul Rusiei sau Iranului, direcția actuală a regimului ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru Bruxelles și Washington, conchide publicația.

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]