• Home
  • Prima
  • Adrian Sanda, arestat preventiv în dosarul „MITĂ pentru certificatele de revoluționari”

Adrian Sanda, arestat preventiv în dosarul „MITĂ pentru certificatele de revoluționari”

sanda 1

Fostul secretar de stat Adrian Sanda a fost arestat în dosarul privind acordarea ilegală a unor titluri pentru revoluţionari, potrivit unei decizii a judecătorilor luate vineri dimineața.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) au solicitat, joi, Curții de Apel București arestarea preventivă a șapte persoane inculpate în dosarul „Certificate de revoluţionar false”.
Potrivit realitatea.net, anchetatorii au descoperit că cei care voiau să obţină un certificat de „Luptător cu rol determinant în Revoluție”, au plătit între 1.000 și 5000 de euro. O afacere profitabilă pentru ca printre facilităţi se numărau transportul în comun gratuit, scutirea de la plata unor taxe şi impozite sau indemnizaţia lunară de peste 2000 de lei.
Aproape 3.500 de oameni ar fi obţinut, prin şpagă, certificate de luptători în Revoluţia din decembrie ’89, în unele cazuri șpaga s-a înmânat chiar pe holurile de la Palatul Parlamentului.
Oamenii legii au cerut să fie arestați fostul secretar de stat pentru problemele revoluționarilor Adrian Sanda, Corina Denisa Tănase (secretar general al SSPR), Cristina Valentina Cechi (șefa Departamentului pentru revoluționari), Mihail Valentin Gadină (inspector de specialitate în cadrul SSPR), Ionel Iosef (președintele unei asociații de revoluționari din București), Andreea Dragomir (angajat al CPRD) și Gheorghe Neagu.
În același dosar, au fost puși sub control judiciar Ciprian Albert Arnăuși, Ștefan Păduraru, Cristian Adam, George Avram și Ioan Blaga.
Potrivit procurorilor, peste 3.500 de certificate de revoluționar au fost acordate ilegal începând cu data de 1 ianuarie 2015, pentru o indemnizaţie lunară de 2020 de lei. Prejudiciul adus bugetului de stat este în valoare totală de 12.887.600 lei.

Parteneri