A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Articole care merită citite: Un nou an, un nou conflict în PSD

0 216

În PSD mocneşte un nou scandal, de data aceasta fiind vorba despre un conflict între liderul PSD Liviu Dragnea şi doi dintre colaboratorii săi cei mai apropiaţi. Pe surse, liderul PSD ar fi la cuţite cu ministrul de Interne Carmen Dan şi cu fostul ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. Oficial, însă, nu există niciun fel de tensiuni.
Disensiunile dintre Liviu Dragnea și Olguța Vasilescu ar fi apărut după ce preşedintele Iohannis a refuzat numirea acesteia la Ministerul Dezvoltării. Conform unor informaţii neoficiale, Lia Olguța Vasilescu i-ar fi reproşat lui Liviu Dragnea, într-o discuţie privată, că e singurul vinovat pentru că a rămas fără minister şi l-ar fi ameninţat că va întoarce armele împotriva lui.
Olguţa Vasilescu a catalogat totul drept minciuni. “Nu Liviu Dragnea a cerut mutarea mea la alt minister. EU am solicitat acest lucru (…) Nu am vorbit vineri nici măcar telefonic cu Liviu Dragnea, iar dacă era ceva de reproșat nu el era persoana în cauză, pentru că nu el a declanșat această situație”, a afirmat ieri fostul ministru.
Pe de altă parte, tot neoficial, Liviu Dragnea şi Carmen Dan s-ar fi contrat dur săptămâna trecută din cauza deciziei ministerului de a desecretiza majoritatea documentelor interne legate de acțiunea forțelor de ordine la mitingul din 10 august. Carmen Dan ar fi amenințat chiar cu demisia, informaţie dezminţită însă de ministru. “Nu mi-am depus demisia. Nu am discutat niciodată cu președintele Liviu Dragnea despre acțiunea Ministerului de Interne la mitingul din 10 august și nu există tensiuni pe acest subiect”, a precizat ieri Carmen Dan.
Liviu Dragnea este suspectat că ar fi urmărit marginalizarea Olguţei Vasilescu, după modelul Gabriela Firea
Din Jurnalul.ro, Autor Gabriela Antoniu

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata