
Băsescu, despre alegerile din R. Moldova: Voi vota cu Maia Sandu. Va fi următorul președinte
Liderul Partidului Mișcarea Populară, Traian Băsescu, a declarat luni, la B1 Tv, că va vota cu Maia Sandu în turul doi al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, adăugând că, pe „calcul”, aceasta va fi următorul președinte al moldovenilor.
„Și eu am primit foarte multe semnale, dacă am votat. Răspunsul este nu, pentru că încă nu am depus jurământul. Domnul Dodon (Igor Dodon — n.r.), acest domn prorus, a făcut, slavă Domnului, 48,2% duminică și nu 51% cât voia — a atacat la Curtea Constituțională a Republicii Moldova decretul prin care președintele Timofti mi-a acordat titlul de cetățean moldovean. Săptămâna trecută a judecat Curtea Constituțională, a respins plângerea acestui Dodon și asta înseamnă că în turul doi voi vota pentru Maia Sandu, de bună seamă”, a spus Traian Băsescu, potrivit Agerpres.
Despre rezultatul celui de-al doilea tur al prezidențialelor din Republica Moldova, Băsescu a arătat că, ”pe calcul”, Maia Sandu va fi viitorul președinte cu 53%.