AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Biden: „Cetățenii americani ar trebui să plece din Ucraina acum. Lucrurile ar putea să o ia razna foarte repede”

 

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, le-a cerut, vineri, tuturor cetățenilor americani care mai sunt în Ucraina să părăsească țara „imediat”, spunând că există un risc cât se poate de real al unei acțiuni militare ruse, relatează BBC și CNN, potrivit digi24.ro.

Președintele american a precizat că nu are de gând să trimită militari sau vreo misiune militară de salvare a cetățenilor blocați în Ucraina dacă Rusia va invada această țară.

„Când rușii și americani trag unii în alții, acela va fi un război mondial”, a spus el, motivând de ce nu are de gând să trimită misiuni de salvare a cetățenilor americani, dacă va începe războiul în Ucraina.

„Cetățenii americani ar trebui să plece din Ucraina acum”, a spus Biden în cadrul interviu filmat joi, dar care urmează să fie publicat în viitor.

Biden a avertizat că lucrurile „ar putea să o ia razna foarte repede” în regiune.

Referindu-se la Rusia, care a desfășurat un număr imens de trupe la granița cu vecinul său estic, Biden a spus: „Nu e ca și când ne confruntăm cu o organizație teroristă. Avem de-a face cu una dintre cele mai mari armate ale lumii. E o situație diferită și lucrurile ar putea să o ia razna foarte repede”.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!