Femeile, am scris , nu pot fi niciodată urâte

O aripă translucidă le înconjoară mereu

Sunt ca niște lentile aplicate pe irișii bărbaților care iubesc

Prin ele nu poți vedea altfel, așa cum credincioșii nu-l pot vedea

                                       Decât măreț, generos și tainic pe Dumnezeu.

Femeia nu-i niciodată ca o salcie uscată

Inima ei din petale se cere migălos desfăcută

Numără-i cuvintele, unul câte unul, cele din suflet

Și vei vedea că nicio femeie nu poate fi urâtă.

Strig-o, scriam cândva, pe numele ei de vers

Cheam-o cu parola ei unică de poezie

Și vei vedea că nicio femeie din lume nu te refuză

Și te ascultă ca pe o simfonie.

Femeile nu pot fi niciodată urâte

Oricât le-ar alerga, prin bătătura anilor, întâmplările triste

Fără candoarea care se revarsă susurând din ochii lor

Arborii care cresc falnici în noi n-ar putea să existe.

Și totuși femeia cea mai frumoasă din lume

Se poate urâți instantaneu

Când bărbatul iubit  își dezvăluie urâțenia

Când copacul înflorit se arată cum e, moluscă sau pigmeu.

Nu împrumuta, oricât de ticălos ai fi, nu împrumuta

Femeii care te-a iubit urâțenia ta.

                          Mai 2013, Sângeru