• Home
  • Fapt divers
  • Cele mai îndrăgite nume de băieți la români. Vezi ce reprezintă fiecare

Cele mai îndrăgite nume de băieți la români. Vezi ce reprezintă fiecare

baieti 1

Iată ce reprezintă fiecare nume și care este originea lui.

Andrei
Acest nume vine din greaca veche, din termenul ”andros” care însemna ”bărbat” sau ”luptător”. Pe de altă parte, din punct de vedere spiritual, Andrei este numele celui dintâi chemat, al celui dintâi apostol care l-a însoțit pe Iisus. El a fost discipolul lui Ioan Botezătorul și primul care a recunoscut esența divină a lui Hristos, când acesta a început să predice noua religie printre oameni. Sfântul Andrei este și ocrotitorul României, iar ziua în care este sărbătorit este 30 noiembrie.
David
Un nume străvechi, moștenit de la cel mai mare rege al evreilor și fondatorul unui regat puternic, David este popular în toată lumea creștină, din Europa până în America. Conform lingviștilor, acest nume înseamnă ”iubitul părinților”, dar și ”iubit de Dumnezeu”. El este atribuit unei persoane cu un caracter puternic și drept, care respectă credința și oamenii și care are capacități de lider.
Alexandru
Acest nume se traduce prin sintagma ”apărător al oamenilor”, dar el a devenit popular încă din Antichitate, de la marele rege Alexandru Macedon, stăpânul celui mai mare teritoriu cucerit vreodată. Alexandru sau Alex sunt foarte populare în majoritatea țărilor europene precum și peste ocean, fiind în topul numelor îndrăgite în fiecare an. La noi în țară, numele Alexandru a devenit mai popular în ultima decadă și este asociat cu o personalitate de învingător, cu hotărârea, curajul, dar și cu simțul afacerilor.
Gabriel
În ebraica veche, acest nume însemna ”Dumnezeu este puternic”, cee ace înseamnă totodată și că Dumnezeu dă putere celui care crede în el. Numele arhanghelului Gabriel are o semnificație religioasă profundă și este deosebit de îndrăgit la noi în țară de câteva secole. Părinții care așeg acest nume se gândesc că băiatul lor va fi peste ani un bărbat impunător și drept, puternic, dar tăcut, care se va descurca în viață și va avea parte de ocrotirea lui Dumnezeu.
Mihai
La fel de popular ca și Gabriel, datorită celor doi sfinți care poartă aceste nume și care sunt întotdeauna pomeniți împreună, Mihai sau Mihail este mereu la modă, în pofida vechimii lui. Semnificația lui religioasă este ”asemenea lui Dumnezeu” sau ”cel care seamănă lui Dumnezeu”. Tradiția creștină ne spune că Mihail a fost războinicul luminii, cel care a apărat oamenii de uriași, de aceea este considerat îngerul protecției și al iertării. Inteligența, profunzimea spirituală și dârzenia sunt alte conotații ale acestui nume.
Cristian
Este numele latin al creștinilor, al celor care cred în Hristos, drept urmare toți cei care se numesc Cristian sau Cristina își sărbătoresc ziua onomastică pe 25 decembrie, în ziua în care s-a născut Iisus. Acest nume se potrivește unei firi deschise și empatice, care se apropie ușor de oameni și care este înzestrată cu o sensibilitate aparte.
Ştefan
Originea acestui nume este greacă, iar în vechea Elada el însemna ”coroană sau cunună”, aducând aminte de laurii pe care îi purtau pe cap învingătorii în întrecerile sportive. Dar pentru români, Ștefan are conotație religioasă și este unul dintre cele mai frumoase nume inspirate de apostolii lui Iisus. Apostolul Ștefan a fost, de altfel, primul martir creștin, condamnat la moarte pentru credința sa în Dumnezeu.

Mai mult pe libertateapentrufemei.ro

Parteneri