Comunicat. Vizita Președintelui Academiei Române în Republica Croația
În perioada 17-19 aprilie 2019, Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române a efectuat o vizită în Republica Croația la invitația Președintelui Academiei Croate de Științe și Arte Velimir Neidhardt.
În cadrul convorbirilor a fost salutat cursul ascendent al relațiilor dintre România și Croația în toate domeniile, exprimându-se dorința amplificării cooperării între cele mai înalte Foruri de știință și cultură din cele două țări.
Cu ocazia vizitei a fost semnat Acordul privind cooperarea dintre Academia Română și Academia Croată de Științe și Arte.
Președintele Academiei Române a susținut în Aula Universității Zagreb prelegerea „The Making of Modern Romania in the Europe of Nations (1859-1918)“ și a efectuat o vizită la Opatija, la invitația lui Ivo Dujmic, primarul acestui oraș, unde se află Promenada „Carmen Sylva“, care a primit acest nume în amintirea vizitelor pe care le-au făcut Regele Carol I și Regina Elisabeta în celebra stațiune croată de la Marea Adriatică.
La 17 aprilie 2019, Președintele Academiei Române a participat la Concertul „Muzica Europeană de-a lungul secolelor“, organizat de Ambasada României la Zagreb în contextul Președinției Române a Consiliului UE.
(Nota redacției. Din păcate n-am putut prelua fotografiile, deosebit de sugestive, ale vizitei, trimise de Ambasada Română din Zagreb la AMPress)
Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]






