Concert Mozart cu vrăbii. Crăciun fericit!
Concert Mozart la Ateneul Român,
Concertul vrăbiilor la Sângeru,
De la concertul bucureștean tocmai a ieșit doctorul Sarafoleanu,
Îl sun să-l întreb cât trebuie să fie glicemia unui copil,
El îmi spune o cifră și adaugă detaliul că nepotul meu a cântat.
Înșiră numele unor partituri.
Eu îi spun Crăciun fericit,
Profesorul spune că unui copil poți să-i interzici o lună dulciurile,
Dar cum s-o fac de Crăciun?
La Sângeru a răsărit soarele primăverii
Vrăbiile prind să se împerecheze, păcălite de anotimpul erotic,
Două se călăresc obraznic pe streașină, de câteva ori pe minut,
Vrabia așteaptă cu coada în sus, iar el se întremează iute.
Crăciun fericit, îmi urează electronic prietenii,
Unii au vocea din secolul trecut și mă sorcovesc prin telefonul cu manivelă.
Zăpada de alaltăieri nu mai e.
Vreau să scriu o piesă de teatru cu vrăbii,
Crăciun fericit, dealule, frumos în zăpada de alaltăieri,
Gata să înverzești de Crăciun, azi.
Crăciun fericit, femeie care-mi scrii că ne știm,
Iar eu nu-mi mai aduc aminte decât frumusețea femeilor,
De la Crăciun și Paște, de la Răsărit la Apus,
Mândre ca niște ghilotine făcute să-ți așeze capul
De altele retezat.
Lucian Avramescu, 26 decembrie 2017, Sângeru