Copii agresivi. Metode de combatere a agresivității

  copil furiosPentru a putea combate agresivitatea copiilor, este foarte important sa ii intelegem sursele. Astfel, ne va fi mult mai usor sa aplicam ulterior tehnicile de corectare. Psihologul Daniela Mitrofan ne ofera 11 astfel de tehnici, precum si o lista serioasa de factori favorizanti ai agresivitatii, mai mult sau mai putin inconstienti.

Copiii cu comportament agresiv au mari dificultati in controlarea temperamentului si devin foarte usor irascibili, recalcitranti, sfidatori, cu stari de manie si resentimente. Adesea, aceste atitudini nu sunt deliberate, ci reprezinta modul prin care copilul se exprima cand nu poate gasi cuvintele potrivite pentru a spune cum se simte sau ce vrea. Furia este normala! Cu totii avem dreptul sa o simtim daca lucrurile nu merg asa cum ne dorim.

Ce trebuie retinut insa este ca furia reprezinta o emotie, in timp ce agresivitatea – un comportament, iar cei mici este bine sa invete ca nu o pot folosi pentru a-si rezolva problemele.

Distribuie prietenilor

Copiii agresivi trebuie invatati efectiv cum sa isi controleze comportamentul si, mai ales, cum sa isi gestioneze furia si conflictele, toate acestea fara sa apeleze la agresiune – desigur, cu ajutorul parintilor, care le ofera modalitati alternative de rezolvare a problemelor.

Factorii care contribuie la agresivitatea copiiilor

Influente genetice si/sau temperamentale;

Modele de atasament nesecurizante;

Conditii de stres constante;

Lipsa unor strategii adecvate de rezolvare a problemelor;

Insuficiente modele care promoveaza si ofera exemple de comportamente neagresive, experienta limitata in acest sens (colegi, membri ai familiei, emisiuni TV, jocuri pe calculator);

Stil parental ineficient: stil autoritar, dur sau coercitiv; stil parental permisiv, prea indulgent; stil de respingere; probleme de ordin psihologic ale parintelui – depresia sau alcoolismul;

Nivel ridicat al stresului in familie, conflicte intre parinti.

Metode de reducere a agresivitatii

Este important sa intelegi modul in care emisiunile TV si alte activitati care presupun petrecerea timpului in fata ecranelor pot influenta negativ comportamentul agresiv. Violenta de la televizor este intalnita chiar si in emisiunile special create pentru copii sau in desenele animate. Studiile sugereaza ca televizorul si jocurile video incurajeaza agresivitatea, deoarece, de multe ori, o folosesc ca pe un mijloc de rezolvare a conflictelor. In plus, aceste forme de divertisment ii desensibilizeaza pe copii, impingandu-i spre agresivitate. Ei devin atat de obisnuiti sa o vada, incat nu mai sunt afectati de ea.

Copiii imita comportamentul parintilor. Daca tu esti agresiv/a in tratarea anumitor situatii, atunci, cel mai probabil, copiii te vor copia. Ei pun in practica ceea ce faci, mai putin ceea ce zici. De aceea, renunta la comportamentul agresiv sau bazat pe forta, ca raspuns la situatiile dificile sau negative, si opteaza pentru o abordare ferma si controlata, asa cum ai dori sa o deprinda copilul tau. Fii un model adecvat de control emotional si de gestionare a furiei.

Invata-ti copilul sa foloseasca alternative la violenta. Daca stii ca are probleme la scoala, cu un coleg, sau ca un vecin il necajeste, nu-i sugera sa riposteze prin agresivitate, ci ia in calcul formele prin care el se poate apara. Inscrie-l la cursuri de arte martiale! Acest sport promoveaza disciplina, respectul si ii va dezvolta caracterul, mult mai controlat si neagresiv.

Ajuta-l sa lucreze cu ceea ce simte. Nu ii satisface capriciile, daca se poarta nepoliticos si agresiv, ci disciplineaza-l si spune-i ca nu vei raspunde unui asemenea comportament. Invata-l sa foloseasca mai degraba cuvintele decat actiunile pentru a exprima o emotie. Dupa ce accesul de furie a trecut, vorbeste-i cu blandete, intreaba-l ce l-a deranjat si de ce. Copiii au nevoie sa fie invatati cum sa eticheteze si sa gestioneze aceste emotii, mai ales furia. Foloseste intrebari precum: „Ai fost furios?“, „Te-ai simtit trist?“, „A i fost speriat?“.

Observa emotiile copilului pentru a-i opri comportamentul agresiv. Fii atent/a la semnele care anunta o anumita stare de suparare sau furie si trateaza emotia, inainte ca aceasta sa escaladeze. Cere-i copilului sa descrie problema si sa promoveze comunicarea verbala. In cazul in care copilul nu isi poate exprima nemultumirile, sugereaza-i sa ia o pauza, pentru a se calma. Poate ca e bine sa stea un timp singur. Acest lucru ii demonstreaza copilului ca exista moduri mult mai calme de a face fata emotiilor negative.

Foloseste agresiunea accidentala ca instrument de invatare. In cazul in care copilul tau raneste, din greseala, un alt copil, explica-i cum acest comportament agresiv provoaca durere. Indeamna-l sa isi ceara scuze sincere.

Evita pedeapsa fizica. Parintii – si in general adultii – sunt modele pentru copiii lor. Daca parintii raspund cu agresivitate, copiii lor vor face, foarte probabil, acelasi lucru. Unii parinti isi bat sau isi lovesc copilul drept pedeapsa. Un copil care este pedepsit fizic, poate incepe sa creada ca acesta este modul corect de a-i trata pe oameni atunci cand nu iti place comportamentul lor. Pedeapsa fizica poate consolida agresivitatea unui copil.

Observa-i micile modificari si premiaza-i comportamentele adecvate, lipsite de agresivitate.Pasii mici fac diferenta si conduc spre un rezultat pozitiv. Cand copilul se comporta neagresiv, lauda-l, spune-i cat de mandru/mandra esti de el. Inclusiv cel mic trebuie sa fie mandru de sine, deci nu uita sa ii evidentiezi si acest aspect.

Faceti impreuna un pact comportamental si fixati obiective. Ajuta-ti copilul sa stie exact care comportament este acceptabil si care nu. Lucrati impreuna pentru a stabili obiectivele unui comportament imbunatatit. Scrie pe hartie un pact agreat de amandoi, bazat pe aceste obiective, si in fiecare zi contureaza un grafic ce urmareste comportamentul copilului. Da-i feedback pozitiv – un tratament special, o calatorie cu unul dintre voi, parintii, pentru a se bucura de activitatea preferata, sau pur si simplu distractie si jocuri impreuna.

Evita intarirea comportamentului agresiv. Profesorii si parintii pot intari involuntar comportamentul agresiv. Cicalitul sau pedepsirea celor mici pentru actiunile agresive poate consolida comportamentul lor agresiv, mai ales ca unii copii simt ca orice tip de atentie este mai buna decat deloc. Prin urmare, atentia negativa poate consolida un comportament agresiv. Lauda-i chiar si cea mai mica incercare de comportament adecvat si fa tot ce depinde de tine pentru a-i ignora comportamentul negativ.

Time-out. Dupa izbucnirea agresiva, atat tu cat si copilul luati o scurta pauza. Va poate ajuta pe amandoi sa va calmati si chiar este recomandata inainte de a discuta despre comportamentul agresiv al celui mic si stabilirea consecintelor. Trimite-l intr-o camera unde este liniste sau asaza-l pe un scaun, la colt (este recomandat un minut, pe an de varsta). Asigura-te ca locul de pauza nu recompenseaza copilul (la tv, la desene, cu jucarii, jocuri etc.).

Sursa – psichologies.ro