Cum obții roșul intens pentru ouăle de Paște! Iată SECRETUL dezvăluit de un meșter încondeietor de ouă…
Pe Valea Olteţului, singura zonă din judeţul Olt unde se mai păstrează meşteşugul încondeierii ouălor de Paşti, culorile folosite tradiţional sunt roşu, galben şi negru, însă, spune meşterul Dana Voicu, pentru cei care doresc o paletă mai largă natura este deosebit de generoasă.
Pentru că puţini sunt cei care s-ar încumeta, fără pic de „antrenament“, să încondeieze ouă, Dana Voicu a dezvăluit cum putem obţine ouă de o culoare anume. Roşul, spune păstrătoarea tradiţiei, se poate obţine din petale de mac.
„Dacă macul era înflorit, se foloseau petale proaspăt culese, atunci când Paştele se sărbătorea devreme se foloseau petale culese cu un an înainte, uscate şi păstrate după o reţetă anume. Oricum, era vorba de o muncă istovitoare, la un litru de apă fiind necesare o jumătate de kilogram de petale de mac. Se obţine însă un roşu intens, extraordinar“, spune meşterul. Tot roşu, însă mai mult spre roz sau violet, se obţine din foi de ceapă roşie, sau din sfeclă roşie.
Sursa – sanatatea.ro