• Home
  • Rețete
  • Cum se fierb pastele corect, în funcție de preparatele la care le folosești

Cum se fierb pastele corect, în funcție de preparatele la care le folosești

paste

Descoperă câteva trucuri simple din bucătăria italiană care te învață cum se fierb pastele corect. Unele dintre ele au nevoie doar de opt minute pentru a se fierbe al dente, altele se fierb 12 minute. Unele se pun direct în apa rece, altele se pun în apa clocotită.

Iată cum să le pregătești de fiecare dată și cum să fierbi pastele în funcție de fiecare rețetă.

Cum se fierb pastele pentru supă
Pastele care se folosesc de obicei la supă sau la ciorbă au forme scurte de rozete, fundițe sau tuburi. Pentru amuzamentul copiilor există și paste haioase cu forme de animale sau de litere și cifre.
În cazul în care adaugi paste la supă, acestea nu se pun la fiert de la început. Pastele se adaugă abia după ce au fiert legumele, mai ales rădăcinoasele care necesită un timp mai lung de fierbere.
După ce adaugi pastele în supa care clocotește, se lasă să fiarbă aproximativ 10 minute apoi se adaugă sucul de roșii, roșiile, condimentele și verdețurile, dacă este cazul. Supa se mai fierbe încă 15 minute, apoi se oprește focul și se acoperă cu un capac. Se servește caldă, după un sfert de oră, timp în care își lasă aroma toate ingredientele.

Cum se fierb pastele pentru sosuri
Pastele sunt delicioase cu sosuri de brânză, cu sosuri de carne sau cu sosuri de roșii. Cele din urmă sunt cele mai consumate în perioada postului când ne abținem de la carne și lactate.
Dacă vrei să afli cum se fierb pastele corect pentru sos, trebuie să știi că cele mai bune sunt pastele al dente. Pastele care sunt fierte prea mult, se înmoaie prea mult în sos și nu le mai simți gustul original.
Așadar, dacă vrei să fierbi paste sau spaghete pentru un sos de roșii sau un sos de brânză, iată care sunt pașii:
Se pune apă cu generozitate în oală, aproximativ un litru pentru fiecare 100 grame de paste;
Se adaugă o linguriță rasă de sare fină care amplifică gustul pastelor;
Se adaugă pastele când apa dă în clocot;
Se lasă să fiarbă 6 sau 8 minute în funcție de grosime și în funcție de indicațiile de pe etichetă;
Se oprește focul și se acoperă cu un capac timp de 2 minute;
Se scurg pastele de apă într-o sită și se adaugă fierbinți peste sos.

Cum se fierb pastele pentru salate
Salatele cu legume, cu ciuperci, cu brânză sau carne de pasăre sunt delicioase când se adaugă paste și un sos potrivit. Dar, pentru salate, se fierb pastele al dente și nu se lasă deloc în apa fierbinte să se înmoaie prea mult.
De obicei, pentru salate se folosesc paste de lungime medie, diverse penne, taglatele scurte, rozete sau spaghete potrivite. Aceste paste se pun la fiert în apa care clocotește și se adaugă o linguriță rasă de sare. Se fierb câte 8 sau 10 minute, în funcție de grosime, apoi se scurg de apă într-o sită și se amestecă ușor până se răcesc.
Pastele reci se adaugă peste ingredientele din salată, se adaugă apoi sosul, condimentele și se amestecă ușor să se îmbine toate aromele.

Ce înseamnă să fierbi pastele al dente
Termenul ”al dente” din bucătăria italiană se referă la textura pastelor și a orezului pentru risotto. Acest termen se traduce ad litteram prin cuvintele ”la dinte”.
Conform opiniei generale, bucătarii șefi italieni consideră că cele mai bune paste sunt cele moi la exterior și un pic mai tari și elastice la interior. Dacă interiorul pastelor se simte ”la dinte” puțin mai tare și ușor gumat, înseamnă că pastele au textura perfectă pentru a fi pregătite cu diverse sosuri, legume sau carne.
Orezul pentru celebrul risotto trebuie și el fiert ”al dente”, adică să fie moale la exterior, dar interiorul bobului de orez să rămână puțin mai tare, pentru a-și păstra textura fermă.
Acest mod de a găti pastele este preferat de mulți bucătari și pasionați. În primul rând pastele se fierb mai puțin, în medie 7 – 8 minute, dacă timpul lor de fierbere este de 10 minute.
În al doilea rând, pastele fierte al dente nu eliberează tot amidonul și sunt mai ușor de digerat.
Și nu în ultimul rând, pastele se mai înmoaie și de la sosul cald care se adaugă peste ele, iar dacă ar fi fierte foarte moi, preparatul s-ar transforma într-un fel de ”terci” mai puțin apreciat de iubitorii pastelor și spaghetelor.

Sursa – libertateapentrufemei.ro

Parteneri