AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Depresia sau nervozitatea depind și de anotimpul în care te-ai născut. Află rezultatele surprinzătoare ale unor cercetări

 

Profilul comportamental al unor studenţi şi adulţi, corelat cu anotimpul în care s-au născut indică, deși rezultatele sunt preliminare, o corelație între ANOTIMPUL ÎN CARE TE-AI NĂSCUT și predispoziția la depresie, să spunem, sau nervozitate. Cei născuți toamna se enervează ușor, așa cum este surprinzător să afli că din 58 000 de subiecți, cei mai mulți depresivi sunt născuți în luna mai.
Rezultatele lor, deşi sunt preliminare, sugerează că există un anumit tip comportamental aferent fiecărui sezon.
Primăvara
Copiii născuţi în martie, aprilie şi mai au obţinut un scor mare pe scala hipertimiei. Hipertimia este în general starea de optimism. Însă copiii născuţi în lunile primăverii sunt mult mai susceptibili la opusul hipertimiei, depresia clinică. Majoritatea persoanelor depresive, dintr-un studiu la care au participat 58.000 de subiecţi, erau născute în luna mai. Persoanele născute în luna noiembrie sunt cel mai puţin susceptibile la depresie.
Vara
Persoanele născute vara au obţinut acelaşi nivel al hipertimiei precum persoanele născute primăvara. Însă aceste persoane sunt predispuse şi la ciclotimie, alternarea stării depresive cu cea de fericire. Însă acestea nu sunt simptome aferente personalităţilor bipolare.
Toamna
Persoanele născute toamna au un nivel scăzut al depresiei şi nu sunt predispuşi la dezvoltarea personalităţii bipolare. Singura particularitate a celor născuţi toamna este că au tendinţa de a se enerva uşor.
Iarna
Persoanele născute iarna au tendinţa de a dezvolta boli psihice precum schizofrenia, tulburare bipolară şi depresie. Însă persoanele din acest anotimp nu se enervează la fel de uşor precum cele născute toamna. Conform unui studiu în care au fost implicate 300 de vedete, persoanele născute în ianuarie şi februarie au cele mai mari şanse să devină vedete, aceste luni fiind corelate cu creativitatea şi rezolvarea problemelor.
– Citeșete mai mult pe https://www.realitatea.net

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!