Doctorul Scarlat este un şaman? El ne sfătuiește cum să învățăm de la natură să trăim frumos și consistent
Nu întâlnesc prima oară pe o carte numele doctorului Scarlat. El tipărește acum și se pregătește să-l împrăștie publicului (n-am știință să fi comis lansarea) volumul ”Comunicarea în creație”, cu subtitlul ”Natura ne vorbește, natura ne învață”.
Doctorul, pe numele lui întreg Mihai-Alin Scarlat, iscălește cartea împreună cu psihologul Monica Tohăneanu, ambii colaborând și în alte lucrări editoriale în care medicina se prezintă psihologic altfel, iar interdependențele sunt multiple și pilduitoare. Aș spune că este o nouă carte de fitomedicină, dacă n-aș rezuma-o. E mai mult de atât. Omul și natura sunt personajele principale, iar orgoliul scălâmb al omului de a stăpâni natura, de a o supune voinței lui nu este doar criminal, ci și sinucigaș. Schingiuind natura, atunci când suit pe două picioare i s-a părut că o poate privi de sus, omul își asumă puteri malefice și se autodistruge.
Cartea, plină de pilde ale anticilor până la descoperirile cele mai recente, sprijinită pe o cazuistică vie, te îndeamnă să trăiești frumos învățând de la iarbă și furnici, de la șopârla care se tratează, când e mușcată de viperă, cu o plantă salvatoare, de la ferocele râs care, rănit la rându-i fiind, amestecă plante de el știute și-și linge vindecător rana.
Natura vorbește cu noi printr-un soi de telepatie vegetală, arborii au simțire, o vibrație universală inteligentă a ținut teafăr pământul. Doctorul Scarlat, care a înființat la Bucov o mare clinică-spital, vizitată deja de pacienți nu numai din toată țara, ci din toată lumea, AS-MEDICA, are talentul de a se întoarce, burduf de carte și învățătură la zi, la arta șamanilor și știința ezoterică a vracilor.
Biblioteca lui este însă în mare măsură o fitobibliotecă, citind lecții de viață în frunze și rădăcini, în substanța nealterată a pământului pe care îl distrugem în zilele noastre – iată efectele! – cu multă tragere de inimă.
Cartea celor doi, care par siamezi și telepatici, m-a învățat că omul comunică verbal doar șapte la sută, restul ținând de alte forme și mijloace de a ne înțelege, ceea ce pentru un om ca mine care și-a pierdut vorbirea, pare îmbucurător. Dacă dați de carte vă sfătuiesc să n-o ratați.
Buni zori, prieteni! Să aveți o zi cum v-o doriți!