• Home
  • Fapt divers
  • Dr. Anamaria Ciubară: ”Criza bărbatului la 40 de ani e o problemă foarte serioasă!”

Dr. Anamaria Ciubară: ”Criza bărbatului la 40 de ani e o problemă foarte serioasă!”

ana doctor 1

Se mai numește și criza androgină și puțini sunt bărbații care scapă de această transformare, ce poate duce și la urmări grave!

Nicolae Oprea
De câte ori n-ați auzit, mai în glumă, mai în serios, spunându-se despre un bărbat că se afla în criza de 40 de ani! Ei bine, această transformare a bărbatului nu este deloc o legendă și, potrivit specialiștilor, criza se manifestă în cazul celor mai mulți domni care, până în jurul vârstei de 40-50 de ani, nu se simt împliniți, sau nu și-au trăit tinerețea așa cum și-au dorit!
Schimarea de aspect și sportul în exces, primele semne
Criza bărbatului la 40 de ani este denumită în mod curent și criza androgină. Ceea ce trebuie să subliniem, în primul rând, este faptul că această criză nu este definită ca o patologie psihiatrică. Această criză a bărbatului ajuns la vârsta de 40 de ani este mai mult o etapă evolutivă, dar care nu este obligatorie. Manifestarea ajunge să fie percepută de anturaj sau familie ca o adevărată criză datorită apariției unor schimbări comportamentale radicale. Astfel, un bărbat care se află la vârsta de 40 de ani, sau peste, începe relativ brusc să aibă niște com portamente neobiș nuite cum ar fi: schim bare radicală de aspect (diete excesive, exercitii la sala de forță până la epuizare, implant de păr – atunci când este cazul, operații estetice), pasiuni costisitoare – își cheltuie toate economiile pentru achiziționarea unui autovehicul de lux, și nu în ultimul rând, tendința de a lega relații cu persoane de sex feminin, care de multe ori nu au nici măcar jumătate din vârsta bărbatului”, ne explică dr. Anamaria Ciubară, medic psihiatru la Institutul de Psihiatrie Socola Iași și șef de lucrări la UMF „Grigore T. Popa” Iași.
Reprezintă un complex de frustrări
Potrivit specialistei, această transformare a unui bărbat aparent normal cu o viață de familie normală și bine conturată survine de cele mai multe ori pe fondul unor nemulțumiri personale ale persoanei în cauză. Bărbatul care traversează această criză este sub impulsul unei serii de nemulțumiri în ceea ce privește evoluția personală. Practic, un complex de frustrări. Prin urmare, acești bărbați realizează că timpul care trece nu le este tocmai cel mai bun prieten și până la această vâstă nu au realizat ce au visat în tinerețe. „Cea mai întâlnită consecință a crizei androgine este faptul că, de cele mai multe ori, are ca rezultat separarea în cuplu. Există uneori și manifestări care pot duce la consecințe mult mai grave. Astfel, bărbații care traversează această criză și simt nevoia de reafirmare, se apucă de practicarea unor sporturi inadecvate vârstei pe care o au și își doresc performanțe care depășesc cu mult condiția fizică de care dispun la această vârstă. În acest sens, putem da un exemplu foarte simplu: cea mai mare incidență a rupturii de tendon achilian este înregistrată în intervalul de vârstă 40-50 de ani la bărbații care se cred încă «performeri» pentru diverse sporturi. Uneori, însă, această criză poate avea și consecințe letale, persoanele în cauză, din dorința de a demonstra că își pot depăși limitele, își asumă riscuri nesăbuite care predispun la accidente cu consecințe nefaste”, mai explică medicul psihiatru.
Cum se poate preveni criza
Din fericire, doctorii spun că există bărbați care nu știu ce reprezintă această criză. Aceștia sunt persoane echilibrate, care sunt împăcate cu viața proprie și care sunt mulțumiți de realizările proprii și de viața de familie. Practic, putem afirma cu destulă ușurință că aceștia fac parte din categoria „oamenilor fericiți”. „Cea mai bună prevenție este ca până la vârsta de 40 de ani să se ajungă la un grad de autosuficiență și stimă de sine care să împiedice apariția oricăror frustrări legate de evoluția personală”, conchide Anamaria Ciubară.
Femeile își pot ajuta soții să treacă peste!
Trebuie cunoscut faptul că soțiile își pot ajuta soții să depășească această criză. Nu este, însă, simplu acest lucru. De multe ori, din cauza manifestărilor aflate absolut în afara conduitei cotidiene ele pot șoca partenera de viață care le poate aprecia cu ușurință inacceptabile (de aici și frecvența crescută a separării în cuplu). „Acceptarea fără încurajare a manifestărilor crizei androgine asociată cu încercarea de întelegere și corectarea substratului care a dus la instalarea fenomenelor poate duce la îmbunătățirea percepției personale a bărbatului și la salvarea căsniciei”, este de părere medicul psihiatru Anamaria Ciubară!
Ce trebuie să facă bărbații în această criză, la cine să meargă?
Marea problemă a crizei androgine este faptul că persoanele în cauză ajung foarte rar să conștientizeze această deviere de la conduita normală. Cel mai frecvent, devierile sunt constatate de anturaj sau familie, iar în plină criză nu au multe modalități de intervenție. Firește că în aceste cazuri este benefică intervenția psihologului, dar, din păcate, destul de rar subiectul în cauză acceptă o asemenea intervenție.
Publicat de Doctorul zilei.ro

Parteneri