AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Drulă susține că guvernul are un plan care le-ar aduce amnistie premierului și ministrului Finanțelor în cazul falsificării bugetului pentru 2024

Foto - ziuadevest.ro

Liderul USR, Cătălin Drulă, avertizează cu privire la o Ordonanță de Urgență fără precedent, care ar înlătura răspunderea în cazul premierului Marcel Ciolacu și ministrului Finanțelor Marcel Boloș, dacă aceștia și-ar însuși un proiect de buget care încalcă principiile de responsabilitate fiscală, notează g4media.ro.

„Ciolacu și Boloș își dau OUG de amnistie pentru falsificarea bugetului pe 2024”, susține Cătălin Drulă, indicând art XXI, din draftul acestei Ordonanței de Urgență care are următoarele prevederi:

Guvernul se exceptează pe sine de la obligația de a construi un buget care să respecte principiile de responsabilitate fiscală.
Pentru 2024, în mod excepțional, premierul Ciolacu și ministrul PNL al Finanțelor Boloș nu mai semnează declarația obligatorie că bugetul respectă legea responsabilității fiscal-bugetare.
Președintele USR explică faptul că în fiecare an, Legea 69/2010 îi obligă pe prim-ministrul și ministrul Finanțelor să semneze o declarație angajantă, conform căreia bugetul țării a fost constituit în concordanță cu principiile responsabilității fiscale, cu regulile fiscale și cu strategia fiscal-bugetară.

Or, prin nouă Ordonanță de Urgență propusă, Ciolacu și Boloș ar încerca să evite asumarea unui angajament legal. „Ciolacu și Boloș nu vor să semneze. Pentru că știu că bugetul este falsificat și se tem că vor ajunge să răspundă. Așa că își dau OUG de amnistie prin care să nu mai dea declarația cerută prin lege”, afirmă Cătălin Drulă, care îi avertizează pe cei doi oficiali, că deși plănuiesc să aprobe această OUG nu vor reuși să scape de răspundere. „Membrii Curții Constituționale se mai schimbă. Intenția voastră este clară. Va veni și decontul pentru crima pe care o faceți astăzi împotriva stabilității economice a României”, spune Cătălin Drulă.

Continuarea aici

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!