Eliberaţi asasinii deodată cu pronunţarea condamnării!

 

Bieţii asasini şomează în puşcărie. Pe principiul cuviincios conform căruia corb la corb nu scoate ochii, nici criminalii nu se îndură, spre a nu-şi pierde antrenamentul şi îndemânarea, să ucidă în puşcărie. E păcat, ce dracu, să omori un omorâtor. Ne omorâm între noi, ce suntem şarlatani de rând? Aşa că statul de drept, care are ca punct principal de guvernare, izbăvirea de păcate a românilor încarceraţi, le dă drumul mai iute. Iată că trei astfel de porumbei eliberaţi din voliere, unde cică stăteau înghesuiţi, cum au dat de libertate au dat şi de libertatea de a da cu cuţitul. În inimă, fiindcă un asasin care se respectă nu dă pe alături.

Sigur că dedesubtul frazelor domnilor Iordache, Dragnea şi Toader nu stă grija că ăştia, la pârnaie, se călcau pe târlici sau, cum se plângea o biată milionară retrasă în ţări mai sigure, cu avere cu tot, s-ar screme pe “turcel”, sub privirile şi nasurile fine ale concelularilor. Nu, grija politică e ca, la grămadă, pe lângă asasinii cu cuţitul, să iasă şi asasinii bugetului naţional. Ăia se cheamă corupţi şi, cum mici excepţii, sunt din lumea bună a gospodăririi banului public.
Sigur că, pentru popor dă prost întâmplarea tragică de la Mediaş, cu înjunghierea unui tânăr. “Profesioniştii” jungherului nu au aşteptat ca victima, care în fugă lunecase pe gheaţă, să se ridice spre a-i da, ca-n Evul Mediu, o şansă de cavalerism. Nu. L-au înjunghiat ca pe porc, călare pe el, să nu se mai ostenească să se ridice că tot în inimă o lua.

Eliberarea mai devreme, zice statul justiţiei române, se practică peste tot în lume. Mai mult, nu avem bani să-i ţinem în puşcăriile devenite ca nişte hale de pui de găină. Păi să le dea drumul la toţi, de ce să ne mai încurcăm! Chiar după rostirea condamnării, în aceeaşi şedinţă, pentru a nu mai cheltui bani cu transportul la puşcărie, să fie pronunţată şi punerea în libertate.
Despre bani, nu ştiu cum se face, dar mereu sunt şi niciodată nu-s. Corina Creţu, comisar european cu adânci rădăcini în PSD, deci e o fată umblată prin lumea finanţelor, zice că Guvernul de la Bucureşti minte spunând că studiul de fezabilitate pentru spitalele regionale costă 60 milioane euro. Costă doar 1,8 milioane euro, ca-n toate ţările Europei Unite unde s-a realizat aşa ceva. Madam, Corino, că ne ştim bine, s-avem rezon. Guvernul şi nici măcar Viorica Dăncilă nu-s aşa de proşti, ci doar că socotesc altfel şi tu ai uitat de când te-ai bruxellit de tot cum se adună şi mai ales cum se împarte. Diferenţa de la 1,8 milioane la 60 milioane trebuie să cuprindă toate obligaţiile care, fireşte, n-au nici în clin, nici în manşetă cu spitalele, ci cu buzunarele.
Cam aşa e şi cu puşcăriile. Avem spaţii (armata a golit încăperi cu gratii pentru de zece ori mai mulţi abonaţi la “academie”), dar altele-s baiurile şi interesele. Aşa că, la ieşirea din casă, puneţi-vă cămaşă de zale, cu toate că o putem păţi şi la domiciliu. Băieţii sunt stătuţi şi n-au răbadare s-o comită iar. An nou cu noroc, fiindcă e nevoie!
Lucian Avramescu

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.