AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Firea, scrisoare către bucureşteni: Dragnea nu vrea decât să provoace haos în Capitală

Gabriela Firea a transmis o scrisoare bucureştenilor în care anunţă că prin proiectul de buget pe 2019, Primăriei i se taie 25% din buget, adică 180 de milioane euro, subliniind că este dovada că Liviu Dragnea îi urăşte pe cetăţeni.

„Cu toată responsabilitatea, va aduc la cunoştinţă că, prin Proiectul Legii Bugetului, publicat pe site de Ministerul de Finanţe, Capitalei României i se taie 180 milioane de euro, adică aproape 25% din buget! Trag concluzia că Dl Dragnea, cel care conduce de facto guvernul, îi urăşte pe bucureşteni. Niciodată un om politic nu a fost atât de înverşunat la adresa bucureştenilor şi, totodată, la adresa locuitorilor municipiilor din ţară. Pentru că tuturor oraşelor şi chiar comunelor, guvernul Dragnea cu o mâna le-a dat, şi cu două-trei le-a luat”, a scris Gabriela Firea, în scrisoarea adresată bucureştenilor, potrivit Mediafax.

Primarul general mai precizează în scrisoare că i s-a motivat că s-au tăiat bani mulţi de la Primăria Capitalei, pentru a fi alocaţi la sectoare.

„Dl Dragnea nu vrea decât să provoace haos în Capitală şi să ne învrăjbească. Atât Primăria Capitalei, cât şi cele de sector, au nevoie de finanţare, pentru că îndeplinesc atribuţii diferite. În mintea Domnului Dragnea, este bine să tai de la transport, să dai bani la salubritate. Dar să ne întoarcem la realitate: cetăţenii au nevoie şi de autobuze, şi de curăţenie, şi de reparaţîi la străzi, de sănătate, educaţie, parcuri etc. Nu cerşim nimic de la guvern. Sunt banii din impozitul pe venit obţinuţi în Bucureşti. Deci, sunt banii noştri, nu ai Domnului Dragnea”, mai spune edilul.
În sursa citată se mai precizează că cetăţenii vor fi direct prejudiciaţi, pentru că sectoarele nu au competenţe prin lege să achite facturile pentru: transport public în comun, termoficare, 20 de spitale la care vin bolnavi din toată ţara, iluminat public, mari lucrări de infrastructură.

„Un om politic care izolează ţara, distruge partidul, îi sacrifică pe oameni, pentru ca să-şi atingă scopurile, îi învrăjbeşte pe colegi unii împotriva celorlalţi, manipulează şi distorsionează realitatea. Sunt convinsă că, din ce în ce mai mulţi români,
îl evaluează la adevărată dimensiune distructivă şi îi vor arata prin vot opinia lor. Bucureştenii trebuie să ştie că anul acesta vom avea cu aproape 25% mai puţin în toate domeniile, vom resimţi o criză acută, şi toate acestea în timp ce preşedintele PSD se laudă cu creştere economică şi rezultate deosebite în economie. Se mândreşte că a mărit pensii şi salarii, de parcă le plăteşte din contul lui personal. Eram şi eu prezentă, şi alţi mulţi colegi de bună credinţă, când am decis împreună măsurile importante din Programul de guvernare”, mai scrie Firea.
Primarul anunţă că va înştiinţa toate grupurile parlamentare în legătură cu „pericolul care se abate asupra Bucureştiului”.

„Sper să mi se alăture şi ceilalţi primari din ţară, care îi reprezintă cu cinste pe cetăţeni, şi nu acceptă senin ghilotina Dlui Dragnea, care îi pedepseşte pe români. (…) Le transmit rugămintea atât partenerilor de guvernare, domnului Preşedinte Tăriceanu, cât şi colegilor din Comitetul Executiv al PSD, să nu se lase minţiţi încă o dată de planşele cu cifre manipulate dar frumos colorate aduse de Dl Dragnea în şedinţă, prin care ii va minţi că bugetul este roz. Vor avea de suferit cetăţenii din întreagă ţara, se vor bloca sau încetini majoritatea proiectelor de investiţii, iar Dl Dragnea va continuă să spună, în ciuda evidenţei, că totul este bine şi frumos”, mai transmite Gabriela Firea bucureştenilor.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!