AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Iohannis: Ar fi foarte bine să mergem spre alegeri anticipate în primăvara anului viitor. PSD schimbă fețele, dar nu schimbă năravul

Miercuri seară, după ședința CSA, președintele Klaus Iohannis a spus, răspunzând întrebărilor adresate de jurnaliști la conferința de presă, că ar fi foarte bine să mergem spre alegeri anticipate în primăvară.
Președintele Klaus Iohannis a subliniat că va avea discuții pe această temă cu toți liderii politici.

„Tot timpul am discutat cu toți liderii politici, fiindcă la vârful statului nu contează dacă cineva îți este simpatic sau antipatic, facem politică și eu vreau să fac politică în așa fel încât să dea rezultate”, a adăugat șeful statului, potrivit stiri.tvr.ro.

Întrebat ce se poate întâmpla dacă PSD nu va fi de acord cu acest scenariu, Klaus Iohannis a răspuns: „PSD-ul a fost întotdeauna în dezacord cu ce am propus eu sau PNL, nu mă aștept să fie acuma, dintr-odată, prietenoși, nici nu contez pe ei. PSD-ul a fost sancționat drastic de electorat, dacă au înțeles ceva de aici bine, dacă nu, vom continua cu sau fără ei”.

„PSD este, de o bună vreme încoace, condus de așa-zișii baroni locali, de baronii pesediști, și acest lucru nu s-a schimbat. Ce s-a schimbat ieri a fost unii au luat locul altora, deci, după părerea mea, PSD încă nu a înțeles nimic din aceste înfrângeri electorale și felul cum s-a prezentat public, că nu am alte informații din interior, aseară ne arată acolo o totală harababură și o totală rezistență la schimbare. Deci, rămân la ideea mea, pe care am tot reluat-o: PSD schimbă fețele, dar nu schimbă năravul. PSD rămâne deocamdată, din păcate, un partid nedemocratic, nereformat, care în niciun caz nu dorește să se implice pentru români, ci pentru propriii baroni locali”, a conchis șeful statului.

Powered by
ns.fm
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!