La ce tradiţii de Crăciun va renunţa Regina Marii Britanii

 

Anul acesta, din cauza pandemiei de COVID-19, peste tot în lume se anunţă deja anularea multor festivităţi legate de Halloween, zile naţionale şi Crăciun. Familia regală britanică nu face excepţie şi renunţă la tradiţiile de sărbători pe care le ţineau de decenii.

Creşterea cazurilor de COVID-19 şi apropierea sezonului gripal fac ca sărbătorile să fie deosebit de riscante pentru persoanele în vârstă sau cu un sistem imunitar slăbit. De aceea, nu este o surpriză faptul că sunt anulate majoritatea tradiţiilor de Crăciun ale familiei regale Britanice onorate la Castelul Sandringham, una dintre reşedinţele familiei.

Distribuie prietenilor

În Marea Britanie s-au limitat întrunirile la sub 6 persoane, ceea ce înseamnă că prinţul William şi ducesa Kate împreună cu cei trei copii nu vor lua prânzul tradiţional de Crăciun cu regina, nici nu vor participa la plimbarea de Crăciun şi nu vor saluta publicul înainte şi după slujba de dimineaţă de la Biserica Sfânta Maria Magdalena.

Pentru prima dată, Regina Angliei este nevoită să-şi petreacă sărbătorile departe de nepoţi şi strănepoţi, avându-l alături doar pe prinţul Philip (prima imagine din galeria foto). Respectarea programului obişnuit ar presupune asumarea unui risc prea mare pentru ea. Strănepoţii, prinţul George şi prinţesa Charlotte, au reluat cursurile la şcoală, ceea ce aduce cu sine riscuri suplimentare pentru regina în vârstă de 94 de ani, şi pentru prinţul Philip, care a atins vârsta de 99 de ani.

Sursa – clickpentrufemei.ro