Seară buimacă și eu iscodesc îngerul
Care e gata de culcare

Cum se cheamă, îngere,
Timpul cât o frunză
Cade din vârful cel mai înalt la pământ?

E viața ei de zbor, fiindcă până acum a stat locului,
Neclintită, a crescut din mugure pe ram, mângâiată de vânt
Și arsă de biciul soarelui.
Acum, ruginie, încearcă zborul

Dar dacă o frunză nu cade din vârful plopului cel mai înalt
Ci dintr-un pipernicit arțar,
Nu e o nedreptate de viață a zborului?
E clar că mai scurtă e viața de zbor a uneia?
De ce?

Îngerul a zâmbit îngăduitor,
Privind frunza care sunt, ruginită de aurul toamnei
4 noiembrie 2020, Sângeru