AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Lucian Avramescu: Despre sărbători ca despre porc

 

Încep sărbătorile iernii
Din cele ale verii, toamnei, eternității n-a mai rămas nimic
Despre tăierea porcului de Crăciun
Ne povățuiește nutriționista Bilic

Doctorița constată ceea ce știam toți
Că porcul e omnivor, ca omul adică
Mănâncă, atunci când are, orice
Sub râtul lui pică

Omul, în varianta politică, mănâncă,
Scuzați-mi vorba, cel mai adesea rahat
El ne colindă, nu doar de Crăciun și Anul Nou,
Ne colindă cu vorbele neîncetat.

Vine Moșul, cu barba albă,
Moșul de serviciu sunt eu
Aduc, cât mă ține să nu dau în brânci, punga,
Daruri copilului tău și al meu.

E, se arată, secetă pe dealuri
N-a nins, dar eu sunt uns să fiu, Omul Bun
Par natural, ce bine că ești încă
Îmi spune telefonic o iubită care nu-mi zicea pe vremuri, Moș Crăciun

Sună gorniștii, bat tobele toate
Mobilizarea generală pentru piftie e de război
Păcat că străbunicii care-au luptat la Odesa, Turtucaia sau Plevna
Nu mai sunt printre noi.
18 decembrie 2019, Sângeru

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!