AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Lucian Avramescu, directorul AMPress, despre bătălia pe scaune: ”Măi, hahalerelor!”

Negocierea marilor funcții, nu programul de guvernare, a blocat masa rotundă de la Vila Lac dintre delegațiile celor trei formațiuni de centru dreapta care s-au angajat să formeze coaliția de guvernare. L-am întrebat pe directorul AMPress, Lucian Avramescu, pe care dintre cei trei în discuție îl preferă ca premier? Iată, în rezumat, răspunsul său:

”Încep printr-o adresare politicoasă: Măi, hahalerelor! Am crezut că hahaleră e doar Ciolacu, cel care a bocit pe umerii uzi de lacrimi ai ambasadelor că el, care a obținut o mare victorie electorală, chiar așa a zis, nu e lăsat să dea premierul. Acum, alți trei, situați dedesubt, loviți zdravăn cu măciuca absenței nu atât de coronavirus, cât de electorat, vor marile funcții. Cel mai obraznic e Barna. Ori premier, ori nimic. Și tot el, ori președinte de Cameră, ori nimic. Ce e definitoriu pentru calica noastră clasă politică, numărând-o de la dreapta la stânga și de la stânga la dreapta, e că n-au înțeles absolut nimic din eșecul electoral. Nu-i mai ajungi la nas lui Ludovic Orban. Nici cu prăjina nu ajungi la ocarina celorlalți doi, de la USR PLUS și URMR. Vă faceți de spanac în ochii lumii, le-aș zice, probabil cu alte cuvinte, dar muțenia mea îmi interzice. Pentru popor ne batem!  Pentru o viață mai bună a cetățenilor! Pentru țară! Pe dracu! Toți vă bateți pentru obiectul de mobilier politic numit SCAUN. Cine a câștigat alegerile? Nimeni!”

Discuțiile dintre liderii celor trei partide care au realizat o majoritate parlamentară vor fi reluate mâine, conform unui anunț colectiv. Poate că noaptea le va fi bun sfetnic. Poate, mai spune neîncrezător poetul.

Giorgiana Radu, AMPress

 

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!