Lucian Gheorghiu: Fostul ministru Elena Udrea are „succesuri” doar pentru Elena Udrea

 

În calitate de ministru al Turismului, Elena Udrea a ridicat gradul de clasificare a unor spaţii de cazare care acum sunt coproprietatea omului de afaceri… Elena Udrea. Cine este partenera de afaceri a Elenei Udrea.


O realizare a Elenei Udrea…

Distribuie prietenilor

Elena Udrea a postat duminică pe pagina ei de Facebook o „informare” privind redeschiderea băilor Boghiş (jud. Sălaj). Din postare – pe care o redăm aproape integral – Elena Udrea lasă de înţeles că investiţia de la Boghiş i se datorează ei, din vremea în care s-a ocupat de turismul românesc. Complet fals. În calitate de ministru, Elena Udrea nu a făcut nimic pentru băile Boghiş. A făcut însă în calitate de coproprietară. „S-au redeschis de ieri Băile Boghiş! Aproape două mii de oameni s-au bucurat de ceea ce au găsit în locul vechii staţiuni. Bazine moderne cu apă termală, jucării de apă pentru copii, fântână arteziană, şezlonguri, gazon impecabil (…) Sute de oameni care ne-au felicitat pentru că am renăscut turismul în zonă şi nu am lăsat să se piardă tradiţia curelor balneare la Boghiş (…) Aşa cum am spus când eram ministrul Turismului, avem o resursă uriaşă în apele termale şi ne trebuie viziune modernă asupra turismului de sănătate: nu doar pentru vârstnici, ci şi pentru tineri şi chiar copii”, scrie Udrea pe Facebook.

…pentru patroana Elena Udrea

După cum se poate vedea, în postare, Elena Udrea nu suflă niciun cuvânt despre faptul că ar avea vreo legătură personală cu investiţia făcută la băile Boghiş. Iată ce avem în ultima ei declaraţie de avere:
– Acţiuni SC Băi Boghiş SRL – 50% – valoare totală la zi: 500 lei
– Finanţator SC Băi Boghiş SRL – 220.000 Euro
– Finanţator SC Băi Boghiş SRL – 225.000 Lei

Este adevărat, în presa locală, acum câteva luni, Elena Udrea a precizat ce calitate are la băile Boghiş, pentru că era dificil faţă de localnici să ascundă adevărul. Dar „restul lumii”, pe Facebook, a fost informat că „am renăscut turismul în zonă”, „am spus când eram ministru că (…) ne trebuie o viziune modernă asupra turismului de sănătate” etc. Punct ochit, punct lovit, pentru că 90% dintre utilizatorii Facebook nu accesează presa locală. Mai trebuie să menţionăm că partenera Elenei Udrea la Boghiş este Lia Stanca, fosta soţie a generalului SRI (şi fost ofiţer de Securitate) Viorel Stanca, unul dintre super-protejaţii lui Traian Băsescu. Lia Stanca este (bineînţeles – subl. aut.) şi şefă locală la PMP.

Şi totuşi, apelând la memoria internetului, am descoperit că Elena Udrea, în calitate de ministru al Turismului, a făcut ceva pentru turismul din zonă. „Grupul Vidalis, care înseamnă Vidalis Impex, Primarom Exim SRL, Izomat şi face afaceri de la comerţul cu combustibil la producerea unor echipemente industriale, la turism şi alimentaţie publică, a fost preluat integral de Lia Stanca în 2008, în urma divorţului. Deţine, printre altele Grand Hotel Severus & SPA din Zalău, hotel de patru stele, certificate de Elena Udrea, ca ministru al Turismului, în iulie 2009, Hotelul Porolissum şi Băile Boghiş, ale căror spaţii de cazare şi-au primit certificarea şi cele 3 stele în octombrie 2009, tot în mandatul ex-ministrului PDL” (Gândul – 14 decembrie 2013).

După cum se poate observa, ministrul Elena Udrea a ridicat clasificările actualei ei partenere de afaceri, inclusiv ale spaţiilor de cazare unde acum este coproprietară. Mai pe româneşte, Elena Udrea a centrat şi tot Elena Udrea a dat cu capul. Şi a şi înscris.

(articol publicat de cotidianul.ro)