Luiza Radulescu Pintilie: www.biserica.ro

luiza r

Promisiunile devenite legendare ale unuia care se vroia ales primar promiţând votanţilor pod peste gârla care nici măcar nu exista au toate şansele să fie detronate. Un senator convins pesemne că s-au rezolvat toate problemele cu adevărat importante în ţara aceasta a iniţiat un proiect de lege ce te îndeamnă să-ţi faci cruce şi nu alta: introducerea internetului gratuit în sfintele biserici ! Nu în şcolile şi în grădiniţele în care nici nu s-a auzit de aşa ceva, sau în cele în care calculatoarele stau în ţiplă, ca să nu se strice ori fiindcă nu se găsesc bani pentru racordarea lor la reţea. Nici vorbă ! Senatorul se gândeşte, nici mai mult nici mai puţin, decât la enoriaşi şi la şansa lor de a ajunge, cu un simplu click, la Sfântul Petru ori mai sus, direct la Dumnezeu. Distinsul parlamentar s-a chinuit să-şi convingă colegii- e drept că deocamdată fără rezultat ,însă mai are o şansă la Senat, care e Cameră decizională !- că e mare nevoie ca rugăciunile, acatistele şi moliftele să ţină pasul cu lumea virtuală. Să nu se ostenească prea tare purtătorii de sutane şi credincioşii să ţină minte versete şi psalmi, ci să le găsească, frumos rânduite, la capitolul
www.slujbe.ro. Să nu toace popa de două ori pentru fiecare babă surdă programul slujbelor viitoare, ci să le afişeze, o dată şi bine, cu dezlegare de la Patriarhie, în fişierul „veniţilabisericămaides”. N-ar fi exclus să se fi gândit senatorul de Cluj până şi la o soluţie de înrolare a tinerilor în rândul evlavioşilor practicanţi , făcând apel- la ce altceva?- decât la dependenţa acestora de tastatură şi de mouse. Ce tinerică n-ar fi tentată să-şi facă un selfie exact lângă laptopul amplasat, la vedere, pe masa cu colivă, lumânări şi anafură ?! Mai că unele s-ar şi îmbrobodi peste buclele rebele şi şi-ar şterge rujul mov doar ca să posteze, fix din biserică, două-trei imagini aducătoare de like-uri şi de cuvinte de laudă !Ba şi bunicile trecute de prima şi a doua tinereţe s-ar putea bucura de noua facilitate bisericească, mai ales după ce au absolvit cursurile de calculatororganizate de asociaţiile de pensionari şi ong-uri finanţate european .
Pentru preşcolarii din grădiniţe mai e timp până când internetul trebuie să devină o prioritate! Nici pentru elevii din clasele pregătitoare n-au intrat, încă, zilele în sac, iar pentru cei de gimnaziu şi liceu propunerea trebuie adaptată astfel încât internetul să funcţioneze, non-stop, în barurile şi în cârciumile de lângă casă şi de lângă şcoală. În schimb, lucrurile trebuie grăbite pentru enoriaşi. Suntem deja în Postul Paştilor şi bisericile trebuie să se pregătească aşa cum se cuvine pentru Înviere. De exemplu, organizând ziua porţilor deschise la Liturghia on line sau la deniile în variantă electronică. Sau transmisii live, către toate colţurile satelor, de la spovedanie şi împărtăşit !
În anul Domnului 2016, unii cred că e timpul ca Lumina să vină nu numai adusă cu avionul de la Ierusalim, ci şi cu un dublu click făcut gratis în bisericuţa oricărui cătun! Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac! (publicat în Ziarul Prahova.ro)