AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Luni, 9 martie, Superluna Viermilor. Ce semnificații are fenomenul astronomic

Un eveniment astronomic spectaculos va avea loc pe cerul României, Super Luna viermilor, ce anunță sosirea primăverii. Punctul maxim al fenomenului se va înregistra luni, 9 martie, la ora 19.48, ora României. Super Luna își face apariția când sunt îndeplinite două condiții: când e Lună Plină și când astrul nopții se află la o apropiere maximă de Pământ, adică la perigeu, în limbajul astronomilor.

Așa numita Luna viermilor (Luna Plină din martie) şi Super Luna (a doua din 2020) vor avea loc, simultan, luni, 9 martie, fiind vizibilă și pe cerul de noapte al țării noastre. Potrivit NASA, termenul de Luna viermilor a fost dat tot de triburile de amerindieni, notează click.ro.

Triburile care populau cu secole în urmă America de Nord se foloseau de numele special dat fiecărei Luni Pline pentru a ţine socoteala lunilor şi a anotimpurilor. Mai exact, numele respectiv se aplica întregii luni scurse până la următoarea Lună Plină. Numele puteau varia de la un trib la altul, dar unele s-au impus, cel puţin pentru anumite regiuni, scrie Farmer’s Almanac.

Ce este Superluna Viermilor
Luna Plină din martie a fost numită Luna Viermilor pentru că, odată cu topirea zăpezilor şi dezgheţul solului, viermii şi râmele încep să iasă din pământ. Unele triburi de amerindieni din nord o numesc şi Luna Ciorilor, din cauza stolurilor mari de ciori care îşi făceau apariţia în căutare de hrană, după dezgheţul solului.

Termenul de „Super Lună” a fost propus în anul 1979 de către un astrolog; ceea ce a atras în mod natural nemulţumirea astronomilor, adevăraţii oameni de ştiinţă, aceştia argumentând că „metodologia” folosită pentru a defini cum apare o Super Lună este arbitrară. Fenomenul de Lună Plină se poate produce în orice punct al orbitei eliptice pe care Luna înconjoară Pământul în 27 de zile, 7 ore şi 43 de minute. El este adesea asociat cu producerea de dezastre naturale, în special cutremure.

 

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!