• Home
  • Prima
  • MAI mulțumește organizatorilor pelerinajului de la mănăstirea ,,Peştera Sfântului Apostol Andrei”

MAI mulțumește organizatorilor pelerinajului de la mănăstirea ,,Peştera Sfântului Apostol Andrei”

politia 1

Ministerul Afacerilor Interne mulțumește organizatorilor ceremonialului religios desfăşurat cu ocazia hramului mănăstirii ,,Peştera Sfântului Apostol Andrei”, precum și tuturor credincioșilor prezenți, pentru înțelegerea și buna credință de care au dat dovadă în respectarea regulilor de protecție sanitară, arată un comunicat de presă.
„Faptul că nu au fost înregistrate incidente dovedește, încă o dată, că cetățenii au înțeles necesitatea respectării restricțiilor ce se impun în actualul context epidemiologic, dar și că structurile ministerului au fost la datorie, alături de români și pentru români.

Echipajele de jandarmi și polițiști, care au asigurat măsurile de ordine publică, au avut drept principal obiectiv protejarea participanților.
În colaborare cu reprezentanții mănăstirii și ai DSP Constanța, au fost stabilite trasee de deplasare pentru pelerini și au fost marcate locurile pentru distanțare, astfel încât să fie respectate toate regulile sanitare pentru a preveni infectarea credincioșilor cu noul coronavirus.

Pentru a preveni producerea unor incidente, echipele de dialog, constituite la nivelul GPR si IGJR, i-au îndrumat pe pelerini și le-au oferit informații utile despre modul de organizare a evenimentului.

Totodată, le-au reamintit regulile care trebuie respectate, pentru a evita răspândirea infecțiilor cu SARS-CoV-2”, precizează comunicatul MAI.

AMPress

Parteneri