În săptămânile viitoare va apărea la Editura RAO o carte pe care mi-am dorit s-o scriu încă din copilărie, una despre Islaz,  satul bunicilor mei materni. Și ce întâmplare am trăit când am terminat-o, citiți-o numa’ !

Abia terminasem scrierea cărții și într-o noapte  m-am visat iarăși la Islaz, cum mi se întâmplă mai mereu. Stăteam la masă, sub dudul de lângă poartă, dimpreună cu mama și cu bunicii. Se însera, frunzele foșneau trist și după ce am ezitat îndestul, m-am uitat la tata-mare altcumva, sfâșiat de emoție, și  i-am împărtășit, cu vocea tremurândă, marele secret: „Să știi că am  isprăvit Cartea Islazului meu!”. El m-a fixat  tulburat și ochii au  început să-i lăcrimeze. M-a  podidit plânsul, să mă  înece, nu altceva, noroc că  m-am trezit la timp! Perna era udă, iar eu nu-mi găseam locul, aș fi vrut s-o  iau la goană înapoi, în trecutul îndepărtat din care tocmai mă întorsesem.

Ce semn o mai fi și ăsta? m-am întrebat copleșit de  dorul alor mei și m-am grăbit să definitivez manuscrisul. Cât să aștepte și  ei povestea ce-i  va ține în viață de-a pururea, cât?

Dumnezeu să-i binecuvânteze  și să-mi ierte întârzierea  în așezarea pe hârtie a confesiunilor islăzene!

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]