O altă toamnă, aceeași melancolie, aceeași nostalgică stare… Mă grăbesc să ajung la Curtea de Argeș, să-mi reîntâlnesc dascălul de Desen, de demult! Tocmai din clasele VI-VIII, de la Școala generală  nr.4 din Turnu Măgurele, abia aștept să-l  revăd și să  scormonim amândoi prin  mușuroiul de amintiri de atunci și nu numai! Soarele nu și-a domolit încă  fierbințeala și am senzația că suntem în toiul verii! Spre prânz, sun la poarta casei și de  dincolo de gard recunosc vocea inconfundabilă  a fostului meu profesor Ion Aurel Gîrjoabă, mutat pe plaiurile argeșene în 1990. Intru înăuntru,  podidit de emoție,  și îl îmbrățișez pe cel care m-a învățat că a privi nu înseamnă același lucru cu a vedea. Alături îi șade și fiul, Radu, pe care îl știu de-o veșnicie, parcă! În curte se ivește și Anița,  cealaltă  odraslă, stabilită în Franța, venită  acasă pentru câteva zile. Ne punem la taifas și dezgropăm întâmplări  de altădată, și oameni  tot de atunci și timpul încremenește  deodată… La  un moment dat, gazda dispare și când se întoarce îmi deschide o mapă cu niște fotografii. Dumnezeule, în una sunt chiar eu, pionier, iar dedesubt scrie: „Geolog ”! „M-am gândit să vă dau o funcție la plecarea în expediție”, mă lămurește duios organizatorul acelor minunate drumeții montane în Bucovina și Maramureș în verile din 1975 și 1976. Îmi zăresc și companionii, doi dintre ei decedați deunăzi, Dumnezeu să-i odihnească în  pace! „Hai în atelier, să-ți arăt ultimele tablouri !” îl  aud. A, am uitat să vă spun că amfitrionul este și pictor! Nu orice fel de pictor, nu, ci unul cu  faimă locală și națională, membru al Uniunii artiștilor plastici, iar acuarelele  și uleiurile sale îmi împodobesc  pereții apartamentului! De-a lungul vremii, și-a  expus creațiile cromatice nu doar în țară, ci și în  Belgia, Canada, SUA, Franța, Germania, Israel, Serbia, Suedia, Anglia…  Iar criticii de artă nu l-au ocolit,  dimpotrivă, Radu Ionescu caracterizându-l astfel: „Ion Aurel Gîrjoabă atacă suprafeţele mari cu aglomerări elegant armonizate, dominate întotdeauna, pentru contrast, fie de un cer încărcat cu nori, fie de boarea dimineţii”. Altul, Octavian Barbosa, e de părere că „lon Aurel Gîrjoabă are o viziune pronunţat agresivă, viguroasă, fermă în fiecare dintre gesturile picturale. Compozițiile, naturile statice şi peisajele sale atestă, fiecare în parte, o natură luminoasă care nu se lasă în voia instinctului şi a momentului. Expresivitatea sa provine dinăuntrul ființei şi trece de fruntariile acesteia”. Nu în ultimul rând, Adina Nanu conchide că „Ion Aurel Gîrjoabă îşi concentrează atenția asupra nuanțelor desluşite  în treceri subtile, în tonuri voalate,  obținute în culori de apă, desfăşurând cu măiestrie   o rafinată gamă de griuri delicate”. Autorul se dezvinovățește candid: „Pictura este tăcerea care vorbește”… Observ o schimbare de stil și explicația nu întârzie: „Am trecut  de la figurativ la  nonfigurativ, noul curent pe plan mondial”. În încăpere sunt și sculpturi în lemn, și gravuri, o recoltă artistică plină de rod, acum, la 86 de ani ai profesorului meu de odinioară. Șevaletul este pregătit deja, culorile și pensulele sunt nerăbdătoare să  fie mângâiate pe pânză de harul  acestui om care înseamnă  enorm  în devenirea mea. La plecare, ne strângem în brațe și îi  promit  că voi reveni curând…

Ce toamnă darnică ! îmi șoptesc tulburat și, la trecerea pe lângă faimoasa  biserică, mă închin înlăuntru-mi…

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]